UTA Arad a anunţat transferul mijlocaşului Alexi Pitu, care a semnat un contract valabil pentru sezonul 2026-2027, cu opţiune de prelungire pentru încă un an.
În vârstă de 24 de ani, Pitu este născut la Karlsruhe şi format la Academia Gheorghe Hagi. El a debutat în fotbalul mare la doar 16 ani, devenind cel mai tânăr jucător român care a evoluat într-o competiţie europeană.
De-a lungul carierei, mijlocaşul a evoluat pentru FC Viitorul şi Farul Constanţa, înainte de transferul în Franţa, la Girondins de Bordeaux. Ulterior, a mai jucat pentru USL Dunkerque şi formaţia daneză Vejle Boldklub.
Alexi Pitu este una dintre principalele achiziţii ale UTA înaintea noului sezon din Superligă.





