Substanţe expirate folosite la analize

Substanţe expirate folosite la analize

Reactivi expiraţi şi substanţe toxice inundă multe dintre spitalele din România. De stat şi private. Se întâmplă de cel puţin patru ani. Compania care le produce şi apoi le distribuie ar fi vândut unităţilor sanitare, nu numai substanţe, dar şi aparatură neconformă. Poliţiţiştii şi procurorii au descoperit o reţea şi au făcut azi percheziţii la domiciliu în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Braşov şi Dâmboviţa. Înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi trafic de produse toxice sunt acuzaţiile din dosar. Victime? Pacienţii.

Nu mai puţin de 19 locuinţe din Capitală şi din trei judeţe au fost luate la puricat de oamenii legii. În interior au găsit adevărate depozite. Probele îi fac pe anchetatori să creadă că din 2017 şi până acum reprezentanţii unei firme ar fi indus în eroare spitalele şi laboratoarele de analize cu privire la calitatea produselor livrate. Vorbim despre aparate medicale şi reactivi chimici.

Dacă e să ne luăm după cei patru ani în care substanţele au fost folosite rezultă că zeci de mii de pacienţi ar fi putut fi afectaţi.

Legislaţia permisivă ar fi făcut posibil un astfel de scenariu, mai spune preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia
Pacienţilor. Poliţia merge şi mai departe pe fir şi bănuieşte complicităţi grave.

Nu este pentru prima oară când un astfel de scandal, cu consecinţe grave asupra sănătăţii pacienţilor, loveşte
sistemul medical din România. În 2016, o investigaţie jurnalistică scotea la iveală faptul că dezinfectanţi diluaţi
erau folosiţi pe scară largă în spitale, inclusiv în sălile de operaţie. Numărul bolnavilor afectaţi nu e cunoscut.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt