Industria de textile din România este recunoscută la nivel mondial pentru calitatea produselor. Însă oferă cele mai mici salarii pentru forţa de muncă, deşi asigură producţia pentru branduri de lux vândute în întreaga europă, la preţuri foarte scumpe. Studiile în domeniul confecţiilor arată că menţinerea unor salarii mici ţine angajaţii la un nivel de trai apropiat de sărăcie.
Paradoxul industriei textile româneşti vine din faptul că aceasta funcţionează în sistemul Iohn, adică prin subcontractare. Practic, firmele româneşti produc pentru branduri arhicunoscute, fără ca fabricile să fie deţinute de posesorii etichetei. În acest context, fabricile din România se află într-un sistem concurenţial bazat pe cel mai mic preţ. Astfel apare frecvent, în această industrie, presiunea pusă pe angajaţi prin nerespectarea legislaţiei muncii, a condiţiilor de muncă şi aşa mai departe.
Cazul industriei textilelor este unul izolat în economia noastră, deoarece concurăm, paradoxal, în producţie cu ţări din Asia unde forţa de muncă este foarte prost plătită, pentru ca produsul final să fie tot unul foarte ieftin.
Dacă România îşi doreşte o evoluţie economică sănătoasă, sistemul Iohn nu mai poate răspunde în mod obiectiv la realitatea domeniului. Soluţia nu este păstrarea salariilor mici în această industrie, aşa cum şi-au exprimat nemulţumirile producătorii de textile de la noi, dupǎ creşterea salariul minim de 2 ori în ultimul an. Recent, producătorul de îmbrăcăminte brăilean Braiconf SA a anunţat public că industria este pe cale de dispariţie în România din cauza creşterii salariului minim şi a cerut statului adoptarea unui pachet de ajutor pentru firmele din acest sector.
Politici publice pentru recalificarea forţei de muncă
Soluţia reală, în cazul confecţiilor, este recalificarea forţei de muncă din acest domeniu. Acest lucru este necesar, mai ales în situaţia în care angajatul ar rămâne fără activitate în această industrie, acesta ar putea câştiga un salariu mai bun dintr-o muncă similară ca efort.
Studiul “SALARIUL MINIM ŞI TRAIUL MINIM DECENT” realizat de Ştefan Guga pentru Fundaţia Friedrich Ebert Stiftung explică clar în ce direcţie trebuie să se orienteze,de fapt, politicile publice în astfel de situaţii atipice, precum industria textilelor de la noi.
“Pentru criticii creşterilor salariului minim, soluţia este însă ca o parte din ce în ce mai consistentă din salariaţi să rămână pe termen nedeterminat cu salarii cât mai mici, lucrând în condiţii cât mai proaste”, spune sociologul Stefan Guga într-un studiu realizat pentru Friedrich Ebert Stiftung.
Totodată, contextul este puţin atipic. Concurenţii noştri în producţie textilă nu sunt statele europene occidentale, cele la care vrem să ne aliniem, ci statele subdezvoltate din Asia sau alte ţări din Europa de Est, cu forţă de muncă extrem de prost plătită. Acest lucru trebuie să ne facă să înţelegem că unele tipuri de activităţi trebuie să dispară pentru a putea stimula creşterea veniturilor şi a nivelului de trai de la noi.
“Deşi în industria articolelor de îmbrăcăminte creşterea salariului minim poate duce la pierderea unor locuri de muncă, situaţia nu trebuie văzută în termeni de alb sau negru. Pe de o parte, este clar că în timp unii oameni îşi pierd locurile de muncă şi, chiar dacă per ansamblu economiei ocuparea creşte, unele efecte negative se fac resimţite la nivel individual şi familial.
Pe de altă parte, alternativa este stagnarea la un nivel la care salariile sunt foarte mici, condiţiile de muncă proaste şi nivelul de trai foarte scăzut. Este clar că situaţia din urmă nu este o opţiune din perspectiva politicii publice. Trebuie să acceptăm că anumite tipuri de activităţi trebuie să dispară pentru a permite creşterea veniturilor populaţiei şi a nivelului de trai. Însă nici a ignora costurile pe care le poate suporta o parte mai mică sau mai mare a populaţiei nu este o opţiune pentru o politică justă”, se mai arată în acelaşi studiu.
Industria de îmbrăcăminte, cea mai criticată de pe glob
Industria producţiei de îmbrăcăminte este printre cele mai criticate de pe întreg globul, inclusiv la noi, întrucât forţa de muncă este cel mai prost plătită, condiţiile sunt dintre cele mai precare, iar presiunea pusă pe muncitori constant este direct proporţională cu nivelul competiţiei în vânzările de îmbrăcăminte. Se produce slab calitativ pentru ca hainele să fie înlocuite frecvent. Cu alte cuvinte, se produce mult şi prost, ceea ce generează profituri mai mari pentru companii şi presiune mai multă pentru muncitori, ale căror salarii nu cresc însă odată cu profitul.
Conform unui raport publicat de Agenţia Europeană a Mediului, în Uniunea Europeană aproximativ 5,8 milioane de tone de textile ajung la gunoi în fiecare an, echivalentul a 11 kilograme de persoană.
