Cătălin Drulă a afirmat recent că ar avea susţinerea lui Nicuşor Dan pentru alegerile din 7 decembrie, când se va alege primarul general al Capitalei, preşedintele participând chiar, în weekend, la evenimentul de lansare a candidaturii sale.
Astăzi, câteva voci ale opoziţiei, printre care George Simion sau Claudiu Târziu l-au taxat pe preşedinte, declarând că gestul său este pasibil de suspendare.
Astfel, se naşte automat întrebarea: poate fi sancţionată sau chiar urmată de suspendare o astfel de implicare politică a şefului statului?
Constituţia României prevede, la articolul 84 alin. (1), că „preşedintele României nu poate fi membru al unui partid politic pe durata mandatului”, iar la articolul 80 stipulează că acesta „veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, exercitând funcţia de mediere între puterile statului”.
Cu alte cuvinte, şeful statului trebuie să fie un arbitru politic, nu un actor electoral. Totuşi, legea nu interzice explicit participarea la evenimente publice cu miză politică, atâta timp cât nu se dovedeşte o susţinere activă a unei formaţiuni.
Suspendarea preşedintelui poate fi declanşată doar dacă acesta „încalcă grav Constituţia” (art. 95). Dar practica arată că acest prag este unul politic, nu juridic: interpretarea aparţine Parlamentului, iar decizia finală revine electoratului prin referendum.
Cu alte cuvinte, o eventuală iniţiativă de suspendare ar depinde mai mult de raportul de forţe politice decât de o încălcare clară a legii.
Există şi precedente. În 2007 şi 2012, Traian Băsescu a fost suspendat pentru acuzaţii de partizanat politic şi ingerinţe în activitatea Guvernului, însă Curtea Constituţională nu a constatat abateri grave.
Băsescu însuşi se autointitula „preşedinte-jucător”, argumentând că implicarea era o formă de leadership. În contrast, Klaus Iohannis a evitat în general apariţiile cu caracter electoral, preferând un profil instituţional rezervat.
În acest context, implicarea lui Nicuşor Dan – considerată de unii drept sprijin indirect pentru USR – nu pare să depăşească, în acest moment, limitele politice ale precedentelor.
Opoziţia ar putea folosi momentul pentru a cere o anchetă parlamentară sau chiar pentru a discuta despre o posibilă „derapare de la neutralitate”, dar şansele reale ale unei suspendări sunt minime, în lipsa unei majorităţi politice clare şi a unei dovezi juridice că preşedintele a încălcat Constituţia.
Deocamdată, acţiunile preşedintelui par mai degrabă parte a unei strategii politice subtile – de a susţine simbolic o formaţiune care i-a fost aliată în trecut, fără a-şi asuma formal o afiliere.
România se întoarce astfel la o întrebare recurentă în democraţiile tinere: poate un preşedinte să rămână mediator într-un sistem profund partizan?
