Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat luni, după ce Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină au semnat atacul Opoziţiei la CCR pe măsurile fiscale, că se întreabă dacă aceşti doi parlamentari, foşti PNL, au sentimentul apartenenţei la acest partid. ”Cred că singuri s-au exclus”, a mai spus liberalul.
”Stau şi mă întreb dacă aceşti doi parlamentari, foşti PNL, au sentimentul apartenenţei la acest partid. Cred că singuri s-au exclus, atâta timp cât validează, semnează acţiuni împotriva partidului din care fac parte”, a spus Ionuţ Stroe, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, întrebat dacă Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină vor fi daţi afară din partid, după ce au semnat atacul la CCR pe pachetul de măsuri fiscale, alături de USR şi Forţa Dreptei. Ionuţ Stroe a arătat că ”politica este un sport de achipă”.
”Nu e obligatoriu să ne iubim, să avem aceleaşi idei, există structuri ale partidului unde poţi dezbate, unde te poţi exprima, ba mai mult, unde poţi vota, şi în PNL nu puţine au fost situaţiile în care au fost şi voturi împotrivă. Dar să semnezi acum contestaţii la Curte ale altor partid, să te gândeşti să semnezi moţiuni de cenzură, păi singur te-ai exclus din PNL”, a arătat el.
Despre situaţia celor doi parlamentari, Stroe a arătat că ”Dan Vîlceanu este în procedură de excludere şi urmează să fie validată solicitarea organizaţiei judeţene şi votul din BPN în Consiliu şi cel mai probabil şi Gheorghe Pecingină va urma acelaşi parcurs”.