Stoltenberg: NATO nu are niciun indiciu că resturile de drone găsite pe teritoriul României au fost cauzate de un atac intenţionat lansat de Moscova împotriva României

Stoltenberg: NATO nu are niciun indiciu că resturile de drone găsite pe teritoriul României au fost cauzate de un atac intenţionat lansat de Moscova împotriva României

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, în faţa parlamentarilor europeni că ,,nu avem nicio informaţie care să indice un atac intenţionat din partea Rusiei şi aşteptăm rezultatul anchetei în curs", informează Reuters, preluat de News.ro.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat, miercuri, în timpul unei vizite în localitatea Plauru, în judeţul Tulcea, că au fost găsite bucăţi ,,care pot fi dintr-o dronă” rusească.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că în cazul în care se confirmă că aceste elemente găsite pe teritoriul României provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situaţie ar fi complet inadmisibilă şi o violare gravă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României, stat aliat NATO.

,,Nu putem să facem afirmaţii care angajează statul român în baza unor supoziţii, trebuie să avem dovezi pentru asta”, a subliniat şeful statului. El a menţionat că ambasadorul României la NATO a fost însărcinat să-i informeze pe secretarul general al NATO şi pe aliaţi, lucru care s-a întâmplat chiar miercuri dimineaţă, la Consiliul Nord-Atlantic.

Miercuri seara, purtătorul de cuvânt al NATO, Dylan White, a transmis că România a informat aliaţii NATO despre faptul că a găsit pe teritoriul său resturi de la o posibilă dronă în cadrul reuniunii de miercuri a Consiliului Nord-Atlantic, iar aliaţii şi-au exprimat o puternică solidaritate cu România. ,,Continuăm să monitorizăm îndeaproape situaţia şi rămânem în contact strâns cu aliatul nostru, România", a arătat reprezentantul NATO.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt