Operatorii de telefonie mobilă vor fi obligaţi să transmită, până în data de 8 ianuarie 2025, către arbitrul telecom (ANCOM), date despre toate telefoanele conectate la reţea, precizând denumirea producătorului, a terminalului şi versiunea sistemului de operare, potrivit unui act publicat miercuri miercuri în Monitorul Oficial. Măsura vine în contextul introducerii tehnologiei IP pentru transmiterea de date când se sună la 112 de pe telefoanele 4G şi 5G, care va permite localizarea mai bună a apelurilor de urgenţă.
Noile modificări adoptate de Autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM) vizează schimbări tehnice la modul cum se transmit datele din reţelele operatorilor de telefonie mobilă către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), care este administratorul sistemului 112, atunci când cineva sună să anunţe o urgenţă, scrie Hotnews.ro.
Românii vor folosi voce, text şi video când sună la 112, până în anul 2027
Scopul este localizarea mai bună a celor care sună la 112, cu o precizie de câţiva metri, prin preluarea datelor din telefoanele mobile de tip smartphone, nu doar a informaţiilor din reţea.
„Această decizie deschide calea utilizării de servicii multimedia de comunicaţii de urgenţă, prin intermediul comunicaţiilor pe suport IP.
Cu titlul de exemplu, se pot astfel implementa servicii de conversaţie totală – utilizatorii pot trece liber între comunicarea vocală, text, video şi alte medii, în funcţie de preferinţele şi nevoile lor în timp real.
Prevederile privind serviciile de comunicaţii de urgenţă multimedia, bazate pe voce, text şi video prin tehnologia cu comutare de pachete, ce vor fi puse la dispoziţia apelanţilor la 112, au termen de implementare 2027”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii ANCOM.
Schimbările la 112 au loc în contextul închiderii reţelelor 3G şi 2G
Aceste modificări tehnice au loc în contextul închiderii reţelelor 3G şi, ulterior, a reţelelor 2G, complementar cu dezvoltarea reţelelor 4G şi 5G care folosesc tehnologia IP pentru a transmite date şi vor facilita utilizarea acestei tehnologii pentru preluarea apelurilor la 112 şi a informaţiilor de localizare corespunzătoare pentru apelurile iniţiate din reţelele de nouă generaţie.