Litoralul românesc are farmecul lui indiferent de anotimp. Un fost scafandru militar, împătimit de scuba-diving, a început să ducă pe fundul apei.. statui. Una este cea a poetului latin Ovidiu, dar sunt şi altele realizate chiar de el.
Vrea să creeze astfel un muzeu subacvatic, care va deveni un punct de atracţie pentru amatorii de scufundări, alături de zecile de epave aflate pe fundul mării, ale căror secrete aşteaptă şi ele fie descoperite.
Prima care a ajuns pe fundul mării, în dreptul Cazinoului, este statuia poetului latin Ovidiu. Exploratorul care a dus-o este Pascale Roibu, care coboară de ani de zile în adâncuri cu turiştii, să le arate frumuseţile submarine. Acesta a luat statuia lui Ovidiu de la un sculptor , dar pe cea de-a doua, bustul scafandrului greu, aşa cum e numită, l-a făcut singur din materiale de construcţii.
Din beton armat cu fier, statuia scafandrului greu a fost realizată cu mari eforturi. Tânărul explorator a vrut să aducă un omagiu cu ocazia zilei scafandrului român, serbată în fiecare an, pe 15 noiembrie. Următoarea piesă care va ajunge în mare este cea a lui Poseidon, în mitologia greacă zeul mării, al furtunilor şi cutremurelor. Muzeul subacvatic ar putea deveni o adevarată atracţie pentru turiştii pasionaţi de scufundări.
Marea Neagră este o adevărată comoară pentru cei care vor să-i descifreze tainele. Zeci de epave ale unor nave istorice se găsesc în zona vechii cetăţi Tomis şiîn dreptul Cazinoului, la fel şi epavele unor hidroavioane prabuşite în cele două războaie mondiale. Ţărmul vestic ascunde multe epave cu poveşti interesante, care au stat în adâncuri pânâ le-au descoperit specialiştii în cercetări marine.