Lacrimile de tristeţe vărsate de părinţi, fraţi, surori sau prieteni în cei opt ani în care nu au ştiut nimic de românul răpit în Burkina Faso se transformă acum în lacrimi de fericire. După un coşmar care s-a întins pe aproape un deceniu, pentru Iulian Gherguţ se apropie revederea cu familia. În casa părintească, Iulian este aşteptat cu braţele deschise şi cu o bucurie greu de exprimat în cuvinte de către cei dragi.
Pozele au fost singura alinare pentru familia greu încercată, dar şi modalitatea prin care şi-au păstrat speranţa vie în aceşti ani grei.
În aprilie 2015, Iulian a fost răpit de gruparea Al Quaida din Mali, împreună cu mai mulţi cetăţeni străini, în timp ce păzea o mină de mangan din Tambao, Burkina Faso. Mama lui Iulian a primit vestea în timp ce se afla în vizită la fiica sa din Italia.
Cei 8 ani au părut o veşnicie pentru membrii familiei, dar au reuşit să rămână puternici. Cecilia spune despre fiul său că e atât de emotiv, încât nici nu se putea uita la filme cu împuscături. Crede că doar o minune de la Dumnezeu a făcut să reziste. Vestea eliberării au primit-o de la televizor, iar emoţiile au atins întreaga familie.
Eliberarea lui Iulian va reuni întreaga familie, un moment aşteptat cu nerăbdare de tată. Casa părintească este pregătită să îl primească pe Iulian, iar familia îl va aştepta cu masa plină de bucate.
Trebuie să mai aştepte însă 21 de zile până când Iulian va ieşi din carantină. Potrivit specialiştilor, operaţiunea de eliberare a românului a fost extrem de dificilă, motiv pentru care a şi durat foarte mult.
Cu cei 8 ani şi 4 luni în captivitate, Iulian Gherguţ a devenit cel mai vechi ostatic occidental din regiunea Sahel.