Amendamentul la legea integrităţii prin care obligaţia de depunere a declaraţiilor de avere şi de interese este extinsă şi asupra soţilor, soţiilor şi persoanelor aflate în relaţii asimilate celor dintre soţi ai Preşedintelui României, parlamentarilor, prim-ministrului, miniştrilor şi altor demnitari de rang înalt, în condiţiile prevăzute de lege, a fost adoptat de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor şi va merge la vot în forma finală a legii.
Modificarea propusă de AUR urmăreşte extinderea sferei persoanelor obligate să declare averea şi interesele, pornind de la ideea că transparenţa nu priveşte doar titularul unei funcţii publice, ci şi situaţiile în care patrimoniul sau interesele relevante pot fi deţinute ori administrate prin intermediul persoanelor apropiate. În acest fel, legea încearcă să ofere o imagine mai completă asupra averilor demnitarilor şi a potenţialelor conflicte de interese asociate exercitării unei funcţii publice.
Până acum, declaraţiile de avere ale demnitarilor includeau, de regulă, doar bunurile proprii şi pe cele ale copiilor minori, fără o obligaţie independentă pentru partnerul de viaţă. Această lacună permitea transferul de bunuri sau interese către soţ, soţie sau partener, diminuând eficienţa controlului public şi creând premise pentru eludarea prevederilor legale. Extinderea obligaţiei de declarare la aceste categorii, limitate strict la funcţiile de maximă vizibilitate şi putere decizională, închide această portiţă şi consolidează regimul de integritate.
Prin amendamentul depus de AUR se consolidează principiul conform căruia puterea publică trebuie însoţită de o responsabilitate pe măsură, iar încrederea cetăţenilor în instituţiile fundamentale ale statului poate fi reconstruită pe baze mai solide.
AUR a propus această modificare tocmai pentru a elimina o inechitate evidentă din sistemul actual de control al averilor. Acum că a fost adoptat amendamentul, rămâne să vedem dacă partidele parlamentare sunt consecvente discursului public privind sporirea transparenţei.






