Sorin Grindeanu îi răspunde dur lui Petrişor Peiu după atacul AUR. „Poate să facă alianţă cu Bolojan şi cu USR. Îi urez succes!”

Sorin Grindeanu îi răspunde dur lui Petrişor Peiu după atacul AUR. „Poate să facă alianţă cu Bolojan şi cu USR. Îi urez succes!”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a reacţionat după ce AUR a anunţat că nu va mai încheia nicio înţelegere politică cu social-democraţii atât timp cât acesta conduce partidul. Grindeanu a respins criticile şi a transmis un mesaj ironic la adresa senatorului Petrişor Peiu, abordând totodată şi situaţia privind formarea unei noi majorităţi parlamentare.

Schimbul de replici dintre PSD şi AUR s-a intensificat după ce liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a afirmat că formaţiunea sa nu va mai colabora cu PSD cât timp Sorin Grindeanu este preşedintele partidului. Întrebat despre declaraţia senatorului AUR, liderul social-democrat a răspuns fără menajamente.

„Eu n-am vrut să comentez ceea ce a spus domnul Peiu. Domnul Peiu, încălzit fiind de pe plajele suveraniste din Italia, poate să facă în continuare, dacă vreţi, alianţă cu Bolojan şi cu USR. Nu îi opreşte nimeni. Îi urez succes”, a replicat Grindeanu.

În cadrul declaraţiilor făcute la Parlament, Sorin Grindeanu a vorbit şi despre negocierile pentru formarea unei noi majorităţi. El a precizat că PSD nu dispune singur de cele 233 de voturi necesare şi că nu a purtat discuţii cu reprezentanţii platformei liberal-conservatoare lansate recent în PNL.

„Am spus ieri, şi în zilele trecute, că nu avem majoritatea de 233 de voturi. Am văzut că au o chestiune şi am văzut public lucrurile acestea în care îşi susţin punctul de vedere ca Partidul Naţional Liberal să continue să rămână pe o zonă conservatoare, creştin-democrată, populară şi să nu devieze spre zonă progresistă. Cam asta este, din ce am înţeles”, a spus Grindeanu.

Liderul PSD a subliniat însă că este dispus să discute cu toate formaţiunile politice.

„Voi avea cu toată lumea, inclusiv cu Bolojan, dacă voi fi desemnat prim-ministru”, a mai spus liderul PSD.

Sorin Grindeanu a respins şi criticile privind ieşirea PSD de la guvernare, susţinând că decizia a reflectat atât voinţa partidului, cât şi nemulţumirea populaţiei.

„Când îţi spun 98% dintre membrii PSD că trebuie să schimbi direcţia, o faci. (..) Românii au spus, peste 80%, că ţara merge într-o direcţie greşită. Şi am luat acea decizie şi bine am făcut”, a declarat liderul social-democrat.

Acesta a adăugat că PSD va continua să caute soluţii pentru deblocarea unor proiecte importante prin intermediul Parlamentului, în condiţiile în care actualul Executiv are atribuţii limitate şi nu există încă o majoritate parlamentară stabilă.

Afla mai multe despresorin grindeanupetrisor peiuaur
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI