Sonda spaţială Voyager 1 a detectat un „zumzet persistent” dincolo de sistemul nostru solar, arată un studiu citat de CNN, potrivit Mediafax.
Voyager 1 al NASA a fost lansată pe 5 septembrie 1977, de la Cape Canaveral, Florida, la bordul unei rachete Titan-Centaur, la doar câteva săptămâni după nava-soră Voyager 2. Deşi cele două au fost proiectate iniţial să funcţioneze cinci ani, sondele încă trimit date, la mai mult de 43 de ani de la lansare, în timp ce explorează spaţiul interstelar.
Instrumentele de la bordul Voyager 1, care a trecut de marginea sistemului solar, au detectat sunete ale undelor plasmatice, potrivit unei cercetări publicate în revista Nature Astronomy.
O echipă de la Universitatea Cornell a studiat datele transmise de pe nava spaţială, trimise de la 22 de miliarde de kilometri distanţă, şi a descoperit emisiile de gaze interstelare.
b