Şoferul de 19 ani care a lovit 6 copii pe o trecere de pietoni din Petroşani a fost arestat. În urma impactului un copil de 11
ani a murit, iar ceilalţi au ajuns la spital cu răni grave. Pentru unul dintre ei medicii din Timişoara fac eforturi imense de a-l
salva. Şoferul s-a urcat la volan beat, nici nu avea permis de conducere şi a fugit de la locul accidentului. Tragedia a
emoţionat mii de oameni, iar sute de mesaje de condoleanţe dar şi de susţinere au fost postate pe reţelele sociale.
Sunt vesti bune de la Spitalul Judetean Timisoara acolo unde unul dintre copiii transferaţi de la Spitalul din Deva este
internat. Starea lui de sanatate s-a imbunatatit iar medicii sunt optimişti.
Băietelul ar putea fi operat chiar în zilele următoare pentru că are fracturi la ambele picioare. În ceea ce priveste starea
celorlalţi doi copii internaţi la Spitalul Louis Turcanu, medicii spun că au fost operaţi iar acum sunt în monitorizare.
Pentru unul dintre copiii loviţi în accidentul de la Petroşani, ajutorul medicilor a fost în zadar. Cosmin a murit la câteva
minute dupa accident. Cu doar câteva ore înainte, băiatul de 11 ani a fost premiat de clubul la care juca fotbal
La scurt timp după ce au aflat de tragedie, cunoştinţele copiilor sau chiar străini care au fost impresionaţi de poveste
au postat mesaje de condoleanţe şi susţinere pentru ei. Federaţia Română de Fotbal a transmis la rândul ei un
mesaj.
Şoferul care a provocat tragedia a ajuns în arest. Rezultatele analizelor au arătat că avea o alcoolemie de 1,57. Pe lângă
asta nici nu are permis permis de conducere.
Tânărul este cercetat pentru 5 infracţiuni: ucidere din culpă, conducere fără permis, conducerea sub influenta bauturilor alcoolice, parasirea locului accidentului şi vatamare corporală grava din culpă. Luni, băiatul ucis de şofer va fi condus pe
ultimul drum.