Şoc la echipa naţională. Mitriţă a anunţat că se retrage de la prima reprezentativă

Şoc la echipa naţională. Mitriţă a anunţat că se retrage de la prima reprezentativă

Alexandru Mitriţă (30 de ani) a anunţat că se retrage din echipa naţională, scrie Prima Sport.

Acesta se afla pe lista preliminară a lui Mircea Lucescu de stranieri, pentru partida cu Austria din calificările Campionatului Mondial şi amicalul cu Moldova.

Fotbalistul care a bifat prezenţe la naţionalele de juniori ale României şi-a făcut debutul la prima reprezentativă pe 24 martie 2018, într-un amical câştigat cu Israel, 2-1, în mandatul lui Cosmin Contra. În acel meci, Mitriţă şi-a trecut în cont un assist.

Au urmat alte 25 de prezenţe la echipa naţională, el reuşind să înscrie şi 4 goluri. Ultima sa reuşită este cea din septembrie 2024, în victoria cu 3-1 contra Lituaniei, din Liga Naţiunilor.

FRF a publicat în mediul online scrisoarea de adio a fotbalistului formaţiei chineze Zhejiang FC.

Motivul invocat este legat de distanţa foarte mare pe care trebuie să o străbată pentru a onora convocările.

”După aproape 14 ani de când am îmbrăcat pentru prima dată tricoul unui lot naţional şi mai bine de 7 ani de la debutul la prima reprezentativă, a venit momentul să iau o decizie grea, dar necesară: mă retrag de la echipa naţională a României.

Îmi amintesc cu emoţie acea primă convocare la un lot de juniori. Eram un copil cu visuri mari, care simţea că lumea fotbalului i se deschide în faţă. Emoţiile trăite atunci au fost atât de intense încât şi astăzi, după atâţia ani, le simt la fel de vii. Mai târziu, când am debutat la prima reprezentativă, am simţit cu adevărat că sunt fotbalist. Să îţi auzi imnul şi să ştii că porţi pe umeri speranţa şi mândria unei ţări întregi e un sentiment greu de pus în cuvinte, dar pe care nu îl voi uita niciodată.

Astăzi, la 30 de ani, mă aflu într-un moment al carierei în care trebuie să fac alegeri dificile. Joc în China, iar distanţele sunt uriaşe. Drumurile lungi şi timpul scurt fac extrem de dificilă prezenţa constantă la echipa naţională. În plus, ştiu că mai am doar câţiva ani de carieră la nivel înalt şi simt nevoia să îmi îndrept toată energia spre viitorul meu şi al familiei mele. E o decizie luată cu sufletul strâns, dar cu convingerea că este cea mai bună pentru mine şi familia mea în acest moment al vieţii mele. De aceea, vă rog să îmi respectaţi decizia fără a crea în jurul acesteia speculaţii fără adevăr. Nu mi-ar face bine nici mie, nici echipei naţionale, care are nevoie de linişte şi susţinere totală pentru a-şi atinge obiectivele.

Vreau să le mulţumesc selecţionerilor alături de care am avut onoarea să lucrez. Fiecare dintre ei m-a ajutat să cresc, să învăţ şi să dau tot ce am mai bun pentru culorile României. Le mulţumesc şi tuturor oamenilor din staff cu care am colaborat, au fost mereu alături de mine la nevoie. Le mulţumesc colegilor mei, cu care am împărţit vestiarul, bucuriile şi dezamăgirile, dar mai ales momentele unice care ne vor lega pe viaţă. Şi mai presus de toate, vă mulţumesc vouă, suporterilor. Fără voi, fotbalul nu ar avea aceeaşi frumuseţe. V-am simţit mereu aproape, fie că am jucat acasă, fie că am fost departe, şi fiecare încurajare a voastră a însemnat enorm pentru mine.

Naţionala va rămâne mereu în inima mea. Chiar dacă nu voi mai fi pe teren în tricoul României, voi rămâne un suporter al echipei naţionale şi voi trăi cu aceeaşi emoţie fiecare meci al tricolorilor. Hai, România!

Cu respect şi recunoştinţă,
Alexandru Mitriţă”

  • 4 goluri şi 23 de selecţii a bifat jucătorul născut la Craiova pentru naţionala României.

Afla mai multe despremitritaromanianationala
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt