UPDATE. Ordonanţa pe carburanţi va fi adoptată joi. Sindicatele boicotează Guvernul pe tema carburanţilor. Discuţii cu PSD şi tensiuni în coaliţie

UPDATE. Ordonanţa pe carburanţi va fi adoptată joi. Sindicatele boicotează Guvernul pe tema carburanţilor. Discuţii cu PSD şi tensiuni în coaliţie

Cele mai mari confederaţii sindicale au refuzat să participe la întâlnirea convocată de Guvern privind ordonanţa pentru limitarea efectelor scumpirii carburanţilor, acuzând lipsa de transparenţă şi un dialog social formal. Liderii sindicali au ales, în schimb, să discute cu preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, unde au propus reducerea TVA la carburanţi, în timp ce disputa dintre PSD şi PNL pe tema măsurilor economice amplifică tensiunile din coaliţia de guvernare.

UPDATE - Guvernul anunţă că OUG privind criza carburanţilor va fi adoptată joi.

”OUG privind criza carburanţilor va fi adoptată în şedinţa ordinară de mâine a Guvernului. În urma discuţiilor de astăzi în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, Ministerul Finanţelor va opera nişte modificari pe care le va anunţa în această seară”, anunţă, miercuri, reprezentanţii Guvernului.

Şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social s-a derulat, miercuri, fără prezenţa sindicatelor.

ŞTIREA INIŢILĂ. La ora 13, are loc o şedinţă a Consiliului Economic şi Social, care trebuie să îşi dea avizul pe noua formă a proiectului de ordonanţă.

În absenţa sindicatelor, şedinţa Consiliului Naţional Tripartit a avut totuşi loc, cu participarea premierului Ilie Bolojan şi a reprezentanţilor patronatelor. Ulterior, Consiliul Economic şi Social s-a reunit pentru a aviza proiectul de ordonanţă, care a fost modificat pe parcursul circuitului de avizare şi nu mai include reducerea accizelor, măsură cerută de PSD.

Sindicatele propun, în schimb, reducerea TVA la carburanţi, susţinând că impactul bugetar ar putea fi compensat de veniturile suplimentare generate de scumpiri. În paralel, PSD critică întârzierea intervenţiei Guvernului şi insistă pentru diminuarea accizelor, în timp ce PNL respinge ideea unor măsuri luate fără calcule de impact, acuzând demersuri cu miză de imagine.

Disputa pe tema carburanţilor a devenit astfel un nou punct de tensiune în coaliţia de guvernare, în condiţiile în care Executivul încearcă să adopte rapid măsuri pentru limitarea efectelor creşterii preţurilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt