Premierul desemnat Siegfried Mureşan s-a întâlnit, marţi, cu parlamentarii Partidului Naţional Liberal pentru a discuta despre programul de guvernare şi paşii următori în procesul de formare a Executivului. La finalul întrevederii, europarlamentarul liberal a transmis că este pregătit să continue procedura de învestitură şi a făcut referire la discuţiile care urmează.
„Cu domnul Grindeanu vom discuta cu drag şi cu plăcere”, a spus Siegfried Mureşan, premierul desemnat, după întâlnirea de marţi cu grupul parlamentar PNL. „Noi vom fi la guvernare, nu PSD-ul”, a adăugat europarlamentarul.
Întâlnirea cu parlamentarii PNL a avut loc în contextul consultărilor pentru definitivarea programului de guvernare. Surse politice au declarat pentru Cotidianul că, joi sau vineri, este aşteptată o şedinţă a Biroului Politic Naţional al PNL.
„Până atunci, dacă avem propuneri pentru programul de guvernare, le aşteaptă”, au adăugat sursele.
Potrivit informaţiilor obţinute de Cotidianul din timpul şedinţei, Siegfried Mureşan le-ar fi transmis liberalilor că nu intenţionează să îşi depună mandatul de premier desemnat. El ar fi invocat trei argumente pentru continuarea procedurii.
„Din respect pentru preşedintele României şi pentru procedura constituţională. Pentru a prezenta o viziune modernă, viziunea noastră pentru o Românie pro-europeană, reformată. Pentru a vedea oamenii cum votează fiecare partid. Parlamentul nu a fost testat la modul serios în ultimele luni”, a spus Siegfried Mureşan, potrivit surselor citate.
În cadrul discuţiilor cu liberalii au fost prezentate şi direcţiile pe care premierul desemnat intenţionează să le includă în programul de guvernare. Printre acestea se află reducerea numărului de parlamentari, comasarea unor instituţii, reforma pensiilor speciale, restructurarea şi eficientizarea companiilor de stat, precum şi îmbunătăţirea colectării veniturilor de către ANAF.
Un alt subiect abordat a fost politica fiscală. În condiţiile în care PSD şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la eventuale majorări de taxe, Siegfried Mureşan a susţinut că o astfel de măsură nu se regăseşte în planurile sale.
„Nu e nevoie de creşteri de taxe şi impozite şi nici a TVA-ului. Sigur că ieri, în şedinţa PSD, au anunţat asta, Nu am spus niciodată asta. Nu facem asta”, a adăugat Siegfried Mureşan, potrivit unor surse liberale.
Premierul desemnat a vorbit şi despre posibilitatea organizării alegerilor anticipate, în cazul în care nu va putea fi format un Guvern care să obţină susţinerea necesară în Parlament. În acest context, el a făcut referire şi la poziţia preşedintelui Nicuşor Dan.
„Nicuşor Dan nu este favorabil unui astfel de scenariu, dar e clar că acum sunt două variante: guvernul nostru sau alegeri anticipate”.
Mureşan a subliniat că un asemenea scenariu ar putea avea consecinţe asupra actualilor parlamentari, în condiţiile în care unii dintre aceştia ar putea să nu mai obţină mandate în urma unor alegeri anticipate.
„Nu aş vrea să fiu în pielea unui parlamentar PSD care riscă să rămână fără mandat dacă se ajunge la alegeri anticipate. Sau în pielea unui parlamentar dintr-un partid sau grup mic care riscă să nu mai facă pragul”, a spus premierul desemnat, potrivit surselor citate.
În perioada următoare, negocierile politice urmează să continue, iar discuţiile privind programul de guvernare şi susţinerea parlamentară vor determina paşii următori ai procedurii de învestitură.







