Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, depusă de AUR

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, depusă de AUR

Plenul Senatului a respins, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, depusă de AUR, cu 66 de voturi împotrivă şi 54 de voturi ”pentru”.

Senatul a votat împotriva moţiunii simple a grupului AUR, intitulată ”Ministrul Energiei - un lider fără direcţie, între promisiuni verzi şi realităţi”. Din totalul de 120 de senatori prezenţi, 54 au votat ”pentru” şi 66 de senatori au votat ”împotrivă”.

Ministrul le-a răspuns celor care l-au criticat, arătând că moţiunea este un exerciţiu democratic.

El a precizat că a făcut apel la măsură în cadrul dezbaterilor, dar nu s-a gândit că pot exista ”voci în Senatul României care să mintă românii cu atâta seninătate”.

”Vorbiţi cu maximă iresponsabilitate de o criză a sectorului energetic, astă vară, astă iarnă, spunea un caniddat la preşedinţie că domnule, sunt depozitele fără gaze, rămân oamenii fără gaz şi e frig, e iarnă. Am terminat sezonul rece cu 30% şi ceva grad de umplere”, a mai spus Burduja, citat de News.ro.

Afla mai multe despreburdujasenataur
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt