Directorul CIA, John Ratcliffe, s-ar afla la Moscova pentru o serie de întâlniri, într-o deplasare ţinută departe de atenţia publică. Informaţia a fost relatată de CBS News, care citează surse familiarizate cu situaţia. Vizita reprezintă prima deplasare cunoscută a lui Ratcliffe în Rusia de când ocupă funcţia de director al agenţiei americane de informaţii.
Deplasarea are loc după ce un avion militar american de transport C-17A şi un convoi de vehicule diplomatice au fost observate în capitala Rusiei. Potrivit informaţiilor disponibile, aeronava a plecat de la baza Andrews, din apropierea Washingtonului, şi a ajuns pe aeroportul Vnukovo, după o oprire la Riga, în Letonia.
Vizita şefului CIA vine pe fondul unor contacte discrete între Washington şi Moscova. Potrivit Axios, Statele Unite ar fi informat în prealabil autorităţile ucrainene că o delegaţie americană importantă urma să ajungă în capitala Rusiei.
Aceeaşi sursă susţine că administraţia americană le-ar fi cerut ucrainenilor să suspende atacurile asupra Moscovei pe perioada deplasării, până când delegaţia urma să părăsească teritoriul rus.
Informaţiile nu precizează dacă solicitarea a vizat toate tipurile de operaţiuni sau doar anumite atacuri. Datele analizate de The New York Times, provenite de la platforma FlightRadar24, indică faptul că directorul CIA ar fi petrecut aproximativ opt ore în capitala rusă.
Primele informaţii despre sosirea avionului american au apărut marţi dimineaţă pe canalele ruseşti de Telegram. Ulterior, în Moscova a fost observat şi un convoi format din maşini cu numere de înmatriculare diplomatice, ceea ce a alimentat speculaţiile privind natura misiunii.
Washingtonul nu a oferit însă detalii oficiale. Reprezentanţii CIA, ai Pentagonului şi Forţelor Aeriene americane au refuzat să comenteze informaţiile, iar Casa Albă nu a răspuns solicitărilor pentru un punct de vedere. Sursele care au confirmat deplasarea au cerut anonimatul, întrucât nu aveau autorizaţia de a discuta public despre misiune.
Moscova a păstrat, la rândul său, o atitudine rezervată. Întrebat de The Washington Post despre scopul vizitei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că deplasarea a avut loc pentru „contacte între serviciile de securitate”, fără să ofere alte informaţii.
Anterior, Peskov afirmase că nu dispune de date privind avionul militar american care a aterizat la Vnukovo şi spusese că autorităţile ruse nu aveau programată, în această săptămână, o întâlnire cu reprezentanţi ai administraţiei americane.







