Sebastian Burduja a primit aviz negativ pentru funcţia de ministru al Energiei, după audierea din comisiile parlamentare. El susţine că energia trebuie scoasă din disputa politică şi le-a cerut românilor să nu creadă în promisiuni simpliste.
Ministrul propus la Energie, Sebastian Burduja, a primit luni aviz negativ în comisiile parlamentare, în urma unui vot în care 34 de parlamentari au votat împotrivă, 24 pentru, iar cinci s-au abţinut. După audiere, Burduja a declarat că le-a cerut colegilor să nu transforme energia şi securitatea energetică într-un subiect al luptei politice.
„Le mulţumesc colegilor care au răspuns apelului meu de a scoate energia şi securitate energetică a ţării de sub lupta politică partizană. Nu toţi au înţeles asta şi asta s-a văzut şi la vot, dar cred că cel mai important examen de azi nu a fost în faţa Comisiei, ci prin ceea ce am spus în faţa românilor.
De aceea am început fiind şi primul ministru audiat şi vreau să-mi prezint scuzele faţă de români, pentru că în toate aceste luni de zile nu am reuşit cu toţii, indiferent de partid, să găsim o soluţie pentru a le face viaţa mai bună”, a declarat Sebastian Burduja, după audiere, potrivit News.ro.
Burduja: „Răspunderea este comună pentru toate forţele politice”
Ministrul propus a afirmat că românii s-au săturat de disputele politice şi de conflictele legate de funcţii. El a susţinut că responsabilitatea pentru situaţia actuală revine tuturor formaţiunilor politice.
„E adevărat că nu Partidul Naţional Liberal şi-a dărâmat propriu guvern, alţii au făcut-o, dar finalmente răspunderea este comună pentru toate forţele politice. Şi mi se pare de bun simt să le spunem românilor că ne pare rău şi că avem de făcut lucrurile mult mai bine pe viitor”, a mai spus Burduja.
Ce spune despre preţurile carburanţilor
Întrebat despre preţul benzinei şi motorinei, Burduja a precizat că nu a fost audiat pentru funcţia de ministru al Finanţelor şi a indicat necesitatea unor măsuri ţintite pentru anumite categorii.
„Cred că orice guvern va veni, având în vedere evoluţiile internaţionale, va sta la masă şi va găsi soluţii pentru români, dar mai ales soluţii ţintite, cum avem pentru fermieri, pentru transportatori şi poate trebuie optimizate în contextul noilor evoluţii, cum avem acciza dinamică pe care domnul ministrul Nazare corect a introdus-o şi care totuşi a temperat creşterile de preţ, chiar dacă pentru mulţi români preţurile actuale sunt împovărătoare şi la fel şi pentru mediul de afaceri”, a menţionat el.
Care sunt priorităţile lui Burduja pentru Energie
Înaintea audierii, Sebastian Burduja anunţase trei priorităţi: trecerea iernii cu suficiente gaze în depozite şi energie în reţea, o factură accesibilă pentru familii şi companii şi accelerarea investiţiilor.
Printre obiectivele enumerate s-au numărat finalizarea hidrocentralelor, folosirea gazului din Marea Neagră, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, modernizarea reţelelor şi dezvoltarea capacităţilor de stocare. Burduja a menţionat, de asemenea, transparenţa pe piaţa energiei, managementul companiilor de stat şi sprijinul pentru prosumatori.







