Scriitorul Salman Rushdie, înjunghiat

Scriitorul Salman Rushdie, înjunghiat

Scriitorul de origine indiană, Salman Rushdie, va rămâne cu sechele, după ce a fost înjunghiat, la un eveniment din New
York. Conform agentului autorului, cel mai probabil acesta îşi va pierde un ochi. În vârstă de 75 de ani, autorul
controversatei cărţi, ”Versetele satanice”, a fost conectat la un ventilator, după mai multe ore petrecute în sala de
operaţie.

2,500 de oameni din public au asistat la cumplitul incident în care atacatorul, care purta mască şi era îmbrăcat în negru, sa năpustit asupra scriitorului şi l-a înjunghiat de mai multe ori.

Mai mulţi oameni s-au năpustit la rândul lor asupra atacatorului în încercarea de a-l salva pe Rushdie.

Mai mulţi susţinători ai lui Rushdie au criticat măsurile slabe de securitate luate, în special pentru că se ştia că Rushdie
este ameninţat cu moartea de mulţi ani.

Imediat după tragicul incident, Salman Rushdie a fost transportat de urgenţă la spital cu un elicopter. După mai multe ore în care s-a aflat în sala de operaţii, Rushdie a fost conectat la un ventilator.

Poliţia statului New York a anunţat că atacatorul lui Salan Rushdie este Hadi Matar, un tânăr de 24 de ani din New Jersey. Suspectul, care a fost arestat, a intrat la eveniment ca orice alt participant , au anunţat autorităţile.

Salman Rushdie s-a născut pe 19 iunie 1947 într-o familie bogată din Mumbai. A devenit cunoscut după publicarea romanului ”Copiii din miez de noapte ” din 1981 care s-a vândut în peste 1 milion de exemplare numai în Marea
Britanie. După ce a scris ”Versetele satanice” în 1988, scriitorul britanic de origine indiană a fost vizat de un decret
religios iranian similar cu condamnarea la moarte, fiind acuzat de profanare a islamului. Scriitorul a fost plasat sub
protecţia poliţiei britanice şi a fost envoit să se ascundă timp de 9 ani.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt