Schimbare radicală de strategie la VW: motoare noi pe benzină, de 2.0 litri, pe Tiguan, Passat şi Tayron

Schimbare radicală de strategie la VW: motoare noi pe benzină, de 2.0 litri, pe Tiguan, Passat şi Tayron

Volkswagen se repliază în faţa schimbărilor de preferinţe ale publicului şi aruncă în joc noi motoare cu combustie, pe benzină, fără nicio hibridizare. Modelele care primesc noile propulsoare sunt SUV-urile compacte din gama mărcii precum şi break-ul de clasă medie, relevă datele analizate de Profit.ro.

VW Tiguan, Passat şi noul Tayron, revin în atenţia publicului cu noi motoare, mai puternice, din familia TSI, adică exclusiv tubo cu benzină.

În plus, acestea sunt echipate cu tracţiunea integrală 4MOTION inteligentă. Având în vedere natura modelelor vizate de această soluţie tehnică, constructorul auto german comunică şi datele privind capacitatea de remorcare, care creşte până la 2.200 kg (Passat şi Tiguan) şi 2.500 kg (Tayron, cu echipamente adecvate).

SUV-urile Tiguan şi Tayron pot fi configurate din acest moment cu versiunile 2.0 TSI 4MOTION cu 150 kW (204 CP) sau 195 kW (265 CP). Passat 2.0 TSI 4MOTION este disponibil cu versiunea mai puternică de 265 CP.

VW a deschis deja comenzile pe mai multe pieţe europene, urmând să devină disponibile în curând pe toate pieţele. VW reaminteşte că rămân disponibile în gama sa motoarele turbo diesel (TDI) cu o putere maximă de 142 kW (193 CP).

Sistemul de tracţiune integrală 4MOTION este unul deja clasic, cu control automat al distribuţiei cuplului către roţile spate atunci când puntea faţă pierde aderenţa. De asemenea, şoferul poate comuta manual tracţiunea integrală. În plus, tehnologia 4MOTION detectează automat dacă a fost cuplată o remorcă şi modifică programul de distribuţie a cuplului pe ambele axe, pentru o tractare mai bună.

Motorul de 150 kW cu tracţiunea 4MOTION  are un consum declarat 7,5 până la 8,3 l/100 km, în funcţie de linia de produse şi echipamente, şi sub 7,5 secunde pentru sprintul de la 0 la 100 km/h. Tiguan 2.0 TSI 4MOTION are preţuri de pornire pe pieţele europene de la 48.175 euro, iar Tayron de la 50.770 euro.

Motorul 195 kW cu tracţiunea 4MOTION, acelaşi care se regăseşte pe VW Golf GTI, dar cu un cuplu mărit, este oferit pe linia de echipare R-Line. Datele tehnice arată pentru Passat 2.0 TSI 4MOTION o acceleraţie 0 – 100 km/h de 5,8 secunde şi o viteză maximă de 250 km/h, cu un preţ de pornire de 62.990 euro, iar pentru cele două SUV-uri acceleraţia este de 5,9 secunde, viteza maximă ajunge la 242 km/h, iar preţul este, pentru Tiguan, care costă 57.995 euro,  şi 240 km/h şi 6,3 secunde, pentru Tayron, care costă 59.755 Euro.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt