Scandal sângeros între elevi

Scandal sângeros între elevi

O bătaie între mai multi elevi din Timişoara s-a terminat sângeros! Unul dintre protagonişti, un tânăr în vârstă de 16 ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat de o fată. Tânăra, dar şi iubitul acesteia, implicat şi el în conflict au fost duşi de poliţie la audieri.

Scenele violente au avut loc în acestă dimineaţă într-o piaţă din zona centrală a oraşului. Victima, tânărul în vârstă de 16 ani, elev în clasa a 9 la un liceu din Timişoara s-a luat la cearta cu un coleg. Cei doi şi-au împărţit palme şi pumni. În conflict a intervenit şi iubita celui din urmă. Aceasta a încercat să aplaneze conflictul, dar văzând că nu reuşeşte a scos un cuţit şi l-a lovit pe adolsescentul care se certa iubitul ei.

Tânărul rănit s-a prăbuşit pe asfalt, iar adolescenta şi prietenul ei au fugit. Un echipaj al ambulanţei a ajuns imediat la faţa locului. Medicii au reuşit să îl stabilieze, iar acum este în afara oricărui pericol. Poliţiştii i-au identificat pe ceilalţi doi elevi implicaţi în conflict. Atât fata cât şi băiatul au 16 ani şi sunt elevi în clasa a IX la Liceul Alimentar din Timişoara. Au fost ridicaţi de poliţie chiar din sala de cursuri.

Rudele tânărului aflat în spital sunt consternate de cele întâmplate.

Tatăl fetei suspectate ca l-ar fi înjunghiat pe tânăr sare în apărarea acesteia.

Reprezentanţii liceului spun că tânăra urmează un program de consiliere psihologică în şcoală iar băiatul, prietenul ei, este în plasament.

Comisia de disciplină a liceului urmează să stabilească dacă vor fi exmatriculati. În cazul lor se fac deocamdată cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de loviri şi alte violenţe

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt