Accident naval în Delta Dunării! 18 persoane, printre care 5 copii, au fost la un pas de înec după ce şalupa în care se aflau s-a răsturnat pe braţul Sulina! Ambarcaţiunea plină cu turişti se îndrepta spre Tulcea când, la un moment dat, în zona Milei 17, s-a izbit de digul de piatră şi s-a răsturnat. Prinşi sub şalupă, oamenii au încercat să iasă la mal. La faţa locului au ajuns pompieri şi o navă ambulanţă SMURD. Doar trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar nu au fost transportaţi la spital. Acum poliţia cercetează cauzele producerii accidentului.