Minsitrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă, marţi, că a fost lansată licitaţia pentru construirea celui mai dificil lot al secţiunii montane a Autostrăzii Unirii, respectiv Lotul 2B (Grinţieş-Pipirig). Contractul este estimat la 6,9 miliarde de lei, iar realizarea celor 31,5 kilometri este programată pentru 54 de luni.
”A fost lansată astăzi licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a Autostrăzii Unirii, A8! Contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 2B (Grinţieş-Pipirig) are o valoare maximă de 6,9 miliarde lei (fără TVA), iar data limită pentru depunerea ofertelor este 15 ianuarie 2025”, a transmis, marţi, ministrul Transporturilor, potrivit news.ro.
Sorin Grindeanu afirmă că, în prezent, toate cele patru loturi ale secţiunii montane dintre Sărăţeni şi Pipirig (116 km) sunt în procedură de licitaţie.
”Construcţia Lotului2 2B (31,5 km) va dura maximum 54 de luni (14 luni etapa de proiectare şi 40 de luni pentru execuţie). Lungimea pasajelor şi a tunelurilor care vor fi construite pe acest lot însumează aproximativ 20 kilometri şi reprezintă aproape 70 % din lungimea traseului”, a mai transmis ministrul.
Potrivit lui Grindeanu, tot pe acest lot vor mai fi construite:
- - 16 tuneluri, dintre care 5 vor avea o a treia bandă pe fiecare sens, destinată vehiculelor lente;
- - un nod rutier lângă Tulgheş (UAT Grinţieş);
- - o descărcare provizorie;
- - o conexiune cu lotul 2 C (Pipirig-Vânători Neamţ/Leghin) pentru a asigura funcţionalitatea independentă a lotului.
Documentaţia a fost validată de ANAP, iar CNIR a transmis spre SEAP anunţul de participare la licitaţia pentru atribuirea acestui contract finanţat prin Programul Transport (PT).