Ameninţarea unei revolte interne în cadrul Comisiei Europene a împins-o pe preşedinta acesteia să dea înapoi şi să promită mai mulţi bani regiunilor sărace decât intenţionase anterior, atunci când îşi va prezenta miercuri planul pentru bugetul pe şapte ani al UE.
Conform unui document consultat de POLITICO, Ursula von der Leyen a făcut o serie de concesii de ultim moment în încercarea de a-i îmbuna pe doi membri ai echipei sale aflaţi la capetele opuse ale spectrului politic - italianul de dreapta Raffaele Fitto şi socialista româncă Roxana Mînzatu.
Schimbarea de direcţie a lui Von der Leyen este un semnal al echilibristicii delicate pe care trebuie să o parcurgă pentru a menţine vocile contradictorii ale Comisiei sale de partea sa, prezentând în acelaşi timp un plan de cheltuieli care va funcţiona pentru Parlamentul European din ce în ce mai indisciplinat şi pentru cele 27 de guverne naţionale, toate acestea trebuind să aprobe bugetul înainte de sfârşitul anului 2027. Mişcarea - care ar face ca CE să continue să aloce o mare parte din finanţarea sa zonelor mai sărace ale Europei începând cu 2028 - este considerată suficientă pentru a asigura sprijinul politic al celor 27 de comisari ai UE, au declarat doi oficiali UE pentru POLITICO.
„Dimensiunea regională nu este complet pierdută” din proiectul de buget, a declarat un oficial UE căruia, la fel ca alţii citaţi în acest articol, i s-a acordat anonimatul pentru a vorbi liber.
Decizia lui Von der Leyen este o reducere faţă de planul său iniţial de a creşte semnificativ puterea guvernelor centrale în gestionarea fondurilor regionale ale UE, care valorează în prezent 400 de miliarde de euro şi reprezintă o treime din cheltuielile totale ale blocului comunitar.
Ideea era că responsabilizarea capitalelor naţionale ar acţiona ca un stimulent pentru finalizarea reformelor şi reducerea birocraţiei. Cu toate acestea, criticii au afirmat că acest lucru nu ar fi făcut decât să amplifice disparităţile existente în cadrul fiecărei ţări, marginalizând regiunile din acest proces.
Întreaga problemă este un subiect destul de controversat pentru UE. Stimularea regiunilor individuale din cadrul ţărilor a jucat un rol cheie încă de la introducerea aşa-numitei politici de coeziune în anii 1970, menită să reducă decalajul dintre zonele mai sărace şi cele mai bogate din Europa.
Criticii au salutat concesiile lui von der Leyen, dar au suspiciuni persistente că este vorba de puţin mai mult decât politică.
„Fac doar concesii minime, dar ideile lor iniţiale au fost atât de nepopulare încât au fost nevoiţi să cedeze”, a declarat Siegfried Mureşan, negociatorul bugetar al Parlamentului pentru Partidul Popular European, partid de centru-dreapta condus de von der Leyen.
Cea mai recentă mişcare a venit după ce von der Leyen s-a întâlnit în weekend cu comisari şi înalţi oficiali.
Comisia se angajează „să reducă dezechilibrele regionale din cadrul uniunii şi înapoierea regiunilor defavorizate şi să promoveze cooperarea teritorială europeană”, conform documentului intern.
Totuşi, este puţin probabil ca aceste concesii să fie suficiente pentru a înăbuşi criticile din partea legislatorilor şi a mai multor guverne.
Susţinătorii politicii de coeziune o solicită pe von der Leyen să păstreze un set de criterii – cunoscute sub numele de formula Berlinului – care alocă o parte majoră din fonduri regiunilor subdezvoltate din întregul bloc comunitar.
Documentul, care ar putea fi revizuit înainte de prezentarea de miercuri, precizează că ţările mai sărace – măsurate după populaţia totală, averea naţională pe cap de locuitor, sărăcia rurală şi producţia regională pe cap de locuitor – vor primi în continuare cea mai mare parte a banilor.
Însă criticii subliniază că guvernele centrale vor avea mai mult de spus decât înainte în ceea ce priveşte cât din această finanţare ar trebui să ajungă la regiuni.
„Nu am văzut încă nicio altă alternativă solidă şi credibilă la formula de la Berlin”, a spus Mureşan. „Şi ştim, de asemenea, că încercările de a o schimba în trecut au eşuat.”
Într-o altă concesie târzie, Comisia a menţinut Fondul Social European (FSE) ― care acoperă formarea tinerilor şi a şomerilor ― şi alte programe despre care se credea că au dispărut din buget.
Aceasta a fost o cerere cheie din partea lui Mînzatu şi a Socialiştilor şi Democraţilor de stânga, care şi-au legat sprijinul faţă de von der Leyen în votul de neîncredere de săptămâna trecută de menţinerea FSE.
Însă proiectul de propunere al Comisiei nu a ataşat o sumă specifică FSE, ceea ce l-a determinat pe un al doilea oficial UE să spună că „socialiştii nu au obţinut prea multe” din sprijinirea lui von der Leyen.
Separat, Germania a criticat Comisia pentru că oferă împrumuturi ieftine ţărilor care cheltuiesc mai mult decât este prevăzut în planurile lor de cheltuieli.
Guvernul german se teme că acest lucru ar putea deveni o pantă alunecoasă către introducerea unui mecanism permanent de îndatorare la nivelul UE, căruia i s-a opus în mod tradiţional.
„Susţinem cursul de reformă al Comisiei şi suntem mulţumiţi de propunerile îndrăzneţe”, a declarat un oficial german. „Cu toate acestea, instrumentele de datorie din UE nu pot fi decât un instrument absolut excepţional într-o criză acută. Un instrument de datorie permanent pentru cheltuieli generale ar fi o linie roşie pentru noi.”
Berlinul, însă, nu este singurul care nutreşte aceste temeri.
„Soluţia nu poate fi împrumutarea permanentă a mai multor bani pentru a completa planurile naţionale”, a declarat un diplomat UE. „Aceasta înseamnă a astupa o gaură cu următoarea. Asta duce doar la datorii mai mari şi la un spaţiu fiscal şi mai mic.”
