România se topeşte la 40 de grade Celsius

România se topeşte la 40 de grade Celsius

Este a 10 a zi de caniculă, iar România pur şi simplu se topeşte la peste 40 de grade. Oamenii care au fost nevoiţi să iasă din case la orele prânzului s-au înarmat cu sticle cu apă, pălării şi haine subţiri. Însă şi aşa, pe unii temperaturile ridicate i-au făcut să ceară ajutor. Deşi în aceste zile cel mai bun prieten ne este aerul condiţionat, specialiştii în energie ne avertizează: consumul de energie a crescut, iar odată cu el, şi preţurile au ajuns să fie cu 50% mai mari. Dacă nu avem grijă, riscăm chiar pene de curent.

Sudul Olteniei şi Munteniei au fiert la peste 40 de grade. La orele 15:00, cele mai mari temperaturi se  înregistrau la Calafat şi Băile Herculane - 42 de grade Celsius. În Capitală, termometrele arătau 37 de grade Celsius la prânz. În aceste condiţii, singura salvare pentru cei care stau în casă este aerul condiţionat. Zilele acestea însă, consumul de energie a atins noi recorduri, iar preţurile au sărit şi ele.

Dacă nu suntem atenţi, spun specialiştii, este posibil să se producă o pană de curent, dar şi alte incidente grave. Pentru cei care sunt nevoiţi să iasă afară, arşiţa este de-a dreptul insuportabilă. Numai în Bucureşti, în ultimele 24 de ore, au fost peste 2.000 de apeluri la 112. Şi punctele de prim ajutor amplasate pe străzi au fost luate cu asalt. În sectorul 6, la Centrul Multifuncţional de Sănătate Sfântul Nectarie au ajuns zeci de oameni cărora li s-a făcut rău. 
Există şi metode care ne pot ajuta să trecem mai bine prin această perioadă fierbinte. Dacă suntem tentaţi să apăsăm butonul de la telecomanda aerului condiţionat, ar fi bine să ne gândim de două ori. De multe ori, folosit în exces, poate duce la probleme de sănătate. O soluţie este ventilatorul care va reduce temperatura din casă cu 6-7 grade.  Indicat este să nu deschidem gemurile pe timpul zilei pentru că toată căldura de afară va intra înăuntru. De asemenea, putem monta obloane. Închise pe timp de zi, acestea ne vor proteja apartamentul de supraînzălzire.
 
Greu de crezut, dar şi telefoanele şi alte electronice emană căldură. Dacă nu le folosim, le putem scoate din priză sau să le oprim. Şi plantele sunt o soluţie. O plantă mare de apartament în faţa geamului ne va feri de razele soarelui. Alimentaţia este vitală în aceste zile caniculare. Nutriţioniştii ne recomandă să evităm preparatele grase, mai ales cele fast food. E important să mâncăm cât mai uşor, mai ales salate.
 
Valul de canicula va persista şi în zilele următoare. 
 
 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt