România se află într-un punct critic, din punct de vedere economic, cu cele mai mari niveluri de deficite gemene din istoria recentă, iar situaţia economiei ţării ar trebui să fie prioritatea autorităţilor în perioada următoare, este de părere Consiliul Investitorilor Străini (FIC), citat de Profit.ro.
„Din punct de vedere economic, România se află într-un punct critic înregistrând cele mai mari niveluri de deficite gemene din istoria recentă, cu excepţia vremurilor de criză. Situaţia economică a ţării trebuie să fie prioritatea autorităţilor în perioada următoare. Organizaţia consideră că este nevoie de măsuri echilibrate pentru a asigura o redresare economică sustenabilă, care să se reflecte în bunăstarea societăţii. În următorii ani va fi şi mai multă nevoie ca mediul privat să continue să investească pentru a menţine ritmul de creştere al economiei româneşti din anii precedenţi, mai ales că investiţiile sectorului public vor fi restrânse ca urmare a necesităţii de a reduce deficitul bugetar”, spun investitorii.
În acest sens, FIC subliniază că pentru alegerea destinaţiei investiţionale, dar şi pentru continuarea investiţiilor prezente în ţară, companiile au nevoie de un angajament ferm, pe termen lung, din partea autorităţilor în asigurarea unui climat stabil şi predictibil.
De asemenea, FIC susţine că apartenenţa la NATO, UE, aderarea la spaţiul Schengen şi la OECD rămân elemente cheie în relaţia României cu investitorii. Potrivit celei mai recente analize a Consiliului Investitorilor Străini asupra taxelor şi impozitelor plătite de companiile membre FIC şi angajaţii lor în România, în 2023, investiţiile companiilor FIC au fost de 17 miliarde de lei, reprezentând 43% din cheltuielile de capital public conform execuţiei bugetului consolidat pentru 2023.
Contribuţiile celor 110 companii membre FIC la bugetul general consolidat a fost estimată la 82 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă peste 18% din veniturile curente colectate de stat anul trecut. Numărul total al angajaţilor membrilor FIC depăşeste 190.000 persoane. Angajaţii din companiile FIC analizate au câştigat un salariu mediu net de 8.655 lei pe lună, cu 89% mai mult decât salariul mediu net din economie de 4.584 lei, susţine Consiliul.
Potrivit sursei citate, investiţiile străine atrase au contribuit semnificativ la modernizarea economiei naţionale şi la integrarea acesteia atât în economia europeană, cât şi în lanţurile internaţionale de export şi producţie; au adus tehnologie şi know-how pe piaţa internă, contribuind astfel şi la dezvoltarea companiilor cu capital autohton, la creşterea productivităţii şi la guvernanţa corporativă prin care au promovat importanţa corectitudinii, transparenţei şi responsabilităţii în companii; au contribuit direct la creşterea economică înregistrată de România prin investiţiile puse la dispoziţie şi prin salariile plătite direct angajaţilor şi indirect prin lanţul de aprovizionare local.
Evoluţia stocului de investiţii străine ca procent din PIB a început de la o valoare aproape inexistentă în 1990 şi a crescut semnificativ în deceniile următoare. Un element esenţial în atragerea investiţiilor străine este aderarea României la structurile internaţionale. Atât aderarea la NATO, cât şi mai târziu la UE au fost evenimente care au impulsionat creşterea ISD în statele din Europa Centrală şi de Est.
„Anii de aderare la structurile internaţionale sunt de departe anii care au adus un impuls puternic de investiţii în România. Sectorul privat (format de investitori străini, antreprenori şi gospodării) este principalul contributor la dezvoltarea României, raportul mediu dintre investiţiile din România şi PIB fiind de 23,7% în ultimul deceniu, peste media UE”, precizează FIC.
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) este asociaţia care îi aduce împreună pe cei mai importanţi investitori cu capital străin din România, aproximativ 110 dintre cele mai mari companii din ţară cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă aproximativ o cincime din produsul intern brut şi care au o contribuţie semnificativă la bugetul de stat. În cei peste 25 ani de la înfiinţarea organizaţiei, companiile membre FIC au susţinut întotdeauna importanţa dialogului între comunitatea de afaceri şi autorităţi.