România s-a calificat matematic la barajul pentru ”Mondiale” după rezultatele de-aseară

România s-a calificat matematic la barajul pentru ”Mondiale” după rezultatele de-aseară

România a făcut un pas uriaş spre Campionatul Mondial! După ultimele rezultate din preliminarii, „tricolorii” şi-au asigurat matematic prezenţa la baraj, prin traseul oferit de Liga Naţiunilor. Echipa noastră a terminat pe primul loc în grupa din Liga C, devenind cea mai bună echipă din eşalonul trei al competiţiei.

Această performanţă înseamnă că, indiferent de ultimele meciuri din preliminarii, România va juca la baraj. Echipele din primele ligi, precum Franţa, Spania sau Anglia, şi-au asigurat deja locurile de top în grupele lor şi nu vor mai folosi traseul Ligii Naţiunilor, ceea ce deschide drumul „tricolorilor” spre baraj.

La tragerea la sorţi, România va fi în urna a patra dacă nu prinde locul 2 în grupa preliminariilor. Asta înseamnă că în semifinala barajului va întâlni o echipă din prima urnă, cu posibile adversare precum Italia, Ucraina sau Polonia.

În continuare, România mai are de jucat cu Bosnia şi San Marino. Două victorii aici ar consolida poziţia a doua în grupa preliminară şi ar uşura traseul la baraj.

România-Bosnia se joacă mâine seară, de la ora 21.45, la Zenica, şi va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Prima TV.

Afla mai multe despreromaniabarajcm2026
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt