România împrumută aproape 5 miliarde de euro de pe piaţa externă, prin trei emisiuni de obligaţiuni. Suma este una record pentru o singură ieşire pe piaţa externă

România împrumută aproape 5 miliarde de euro de pe piaţa externă, prin trei emisiuni de obligaţiuni. Suma este una record pentru o singură ieşire pe piaţa externă

România s-a împrumutat astăzi de pe pieţele internaţionale cu trei emisiuni de obligaţiuni, două în euro, pe 7 şi 20 de ani, precum şi una în dolari, pe 10 ani. Astfel, România a tras 2,25 miliarde euro pe 7 ani, 750 milioane euro pe 20 de ani şi 2 miliarde de dolari (1,8 miliarde euro) cu o maturitate de circa 10 ani, potrivit Bloomberg, preluat de Profit.ro.

Rezultatele sunt preliminare, iar termenii finali se vor stabili mai târziu în cursul acestei seri, astfel că suma împrumutată ar putea (deşi mai puţin probabil) creşte uşor.

Cererea a fost una foarte ridicată, aproape de 20 de miliarde de euro pe cele trei maturităţi, respectiv 7,7 miliarde euro pentru titlurile pe 7 ani, 2,8 miliarde euro pentru cele pe 20 de ani şi 9 miliare de dolari pentru cele pe 10,5 ani.

Costurile la care România se împrumută au fost reduse faţă de cotaţiile indicative anunţate în prima parte a zilei. Astfel, pentru titlurile pe 7 ani, s-a coborât la midswap+285 de puncte de bază - adică 5,24%, la cele pe 20 ani s-a coborât la midsawp+355 puncte de bază - 6,06%, în timp ce pentru titlurile în dolari pe 10 ani s-a ajuns la midswap+220 puncte - (5,74).

 În deschidere, în prima parte a zilei, titlurile în euro pe 7 ani au fost cotate la MS (rata midswap) + 310 puncte de bază, cele pe 20 de ani la MS + 375 puncte de bază. Rata midsawp pentru 7 ani este de 2,39%, iar pentru 20 de ani de 2,51%. Pentru titlurile pe 10 ani în dolari a fost anuţat indicativ 245 puncte de bază peste midswap (3,54%).

Aranjorii emisiunii sunt Citi, GS (B&D), ING, HSBC, JPM, SocGen.

Este a patra oară în acest an când statul iese pentru împrumuturi pe extern, după ce a împrumutat 4 miliarde de dolari în ianuarie, 4 miliarde de euro în februarie şi 3,2 miliarde de euro în luna mai. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat, într-un interviu acordat Profit.ro în prima parte a lunii august, că România va ieşi de încă două ori pe piaţa externă pentru împrumuturi, la final de august/început de septembrie şi în noiembrie.

Cea mai recentă ieşire pe extern a Guvernului a avut loc în luna mai, când România a împrumutat 3,2 miliarde de euro, prin emisiuni de obligaţiuni pe 8 ani şi 13 ani.

Necesarul brut de finanţare a fost majorat de la 181 miliarde lei la 217 miliarde lei

Profit.ro a scris, la începutul lunii septembrie, că Ministerul Finanţelor a revizuit de la 181 miliarde de lei la 217 miliarde de lei ţinta pentru împrumuturi în acest an. Finanţele au motivat creşterea planului de împrumuturi prin necesarul de fonduri pentru deficitul bugetar, volumul datoriei de refinanţat şi asigurarea prefinanţării parţiale a necesarului pentru 2025. În timp ce 94,4 miliarde lei sunt pentru rostogolirea datoriilor vechi ajunse la plată, suma de 122,6 miliarde ar trebui să acopere deficitul şi prefinanţare pentru 2025. Dacă ar fi destinată doar deficitului, ar fi echivalentă cu un deficit de 6,94%.

În 2023, Guvernul a împrumutat 203 miliarde lei.

La 217 miliare lei, planul de împrumuturi pentru 2024 stabileşte un nou record.

Necesarul de finanţare din 2023 a fost revizuit de trei ori

În 2023, ţinta de împrumuturi a fost anunţată iniţial la 160 de miliarde de lei, după care în octombrie planul de împrumuturi a fost revizuit la 180 de miliarde de lei, în noiembrie la 200 miliarde de lei, iar în decembrie la 205 miliarde de lei. Împrumuturile efective din 2023 au fost de 203 miliarde lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt