Echipajele României au obţinut un loc patru şi două clasări pe poziţia a cincea în finalele A disputate sâmbătă, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam.
În proba de patru rame feminin, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Maria Magdalena Rusu şi Geanina Dumitriţa Juncanariu au încheiat cursa pe locul patru, cu timpul de 6:29.27. Titlul mondial a revenit echipajului Statelor Unite, care a fost cronometrat în 6:09.87.
România a ocupat locul cinci şi în finala de patru rame masculin. Cosmin Pleşescu, Leontin Nuţescu, Andrei Vatamaniuc şi Ciprian Tudosă au terminat cursa în 5:50.14. Medalia de aur a fost câştigată tot de echipajul american, cu 5:41.57.
În proba de patru vâsle feminin, echipajul alcătuit din Roxana Anghel, Gabriela Tivodariu, Andrada-Maria Moroşanu şi Iulia-Liliana Bălăucă s-a clasat pe locul cinci, cu timpul de 6:19.30. Victoria a revenit reprezentantelor gazdelor, Olanda, care au încheiat în 6:08.18.
România a cucerit o medalie de aur la ediţia de la Amsterdam. Vineri, Simona Radiş şi Adriana Adam s-au impus în proba de dublu vâsle.






