România, atentă la dialogul dintre SUA şi Rusia privind securitatea strategică. „Partea pozitivă pentru noi, ca alianţă şi ca flanc estic...”

România, atentă la dialogul dintre SUA şi Rusia privind securitatea strategică. „Partea pozitivă pentru noi, ca alianţă şi ca flanc estic...”

Vizita şefului CIA la Moscova este privită de la Bucureşti ca un posibil semnal pozitiv pentru securitatea flancului estic. Consilierul prezidenţial Vlad Ionescu spune că dialogul dintre SUA şi Rusia poate viza stabilitatea strategică şi evoluţia războiului. Oficialul admite însă că informaţiile despre discuţiile purtate sunt limitate.

Consilierul de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Vlad Ionescu, a comentat vizita recentă a directorului CIA la Moscova şi posibilele implicaţii pentru România şi aliaţii de pe flancul estic.

Oficialul consideră că existenţa unui canal de comunicare între Washington şi Moscova reprezintă un element pozitiv într-un context internaţional tensionat, chiar dacă nu sunt cunoscute detaliile discuţiilor.

„Partea pozitivă pentru noi, ca alianţă şi ca flanc estic, este că iată, există un dialog între SUA şi Rusia pe chestiuni de stabilitate strategică şi de securitate.

Nu cunoaştem foarte multe despre conţinutul acestor convorbiri. Am văzut cel mai mult în presă, deci e greu să facem inferenţe asupra a ceea ce s-a discutat”, a declarat Vlad Ionescu, potrivit TVRinfo.

Mai multe scenarii privind războiul

Vlad Ionescu susţine că, în lipsa unor informaţii concrete despre discuţiile de la Moscova, pot fi luate în calcul mai multe scenarii. El a făcut referire la situaţia Rusiei atât din punct de vedere militar, cât şi economic.

„Putem specula că, sigur, Rusia nu se află într-o situaţie bună din punct de vedere a dinamicii războiului, nici economic, adică şi economic vedem fragilităţi în economia rusă, ca să spun aşa.

Războiul nu merge cum anticipase conducerea de la Kremlin şi, în acest context, e posibil ca Rusia să exploreze diverse scenarii, diverse opţiuni – mobilizarea, o mobilizare de amploare care ar face ca acest conflict, care deja a durat mai mult decât Primul Război Mondial, să se dezvolte şi mai mult, cu implicaţii din nou negative asupra economiilor, asupra securităţii Europei şi global”.

SUA ar putea urmări limitarea conflictului

Consilierul prezidenţial consideră că dialogul dintre Statele Unite şi Rusia ar putea avea şi rolul de a preveni o escaladare a războiului şi de a crea condiţiile pentru o eventuală soluţionare.

„Deci e posibil ca dialogul acesta ameicano – rus să caute să menţină, să fie un efort al părţii americane să menţină aces conflict în totuşi nişte repere controlabile şi să îl orienteze către o soluţionare mai curând decât către o continuare a lui sine die.”

În acest context, România urmăreşte cu atenţie evoluţia relaţiei dintre Washington şi Moscova, în condiţiile în care securitatea Mării Negre şi a flancului estic rămâne o prioritate strategică.

Afla mai multe desprevlad ionescusuarusia
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI