România are şansa istorică să demareze proiecte şi reforme majore în acest an, după un an 2020 care a adus cel mai ridicat nivel de incertitudine din istoria postbelică, consideră reprezentanţii Camerei de Comerţ Americane în România, AmCham.
"După 2020, anul cu cel mai ridicat nivel de incertitudine din istoria postbelică, anul 2021 se profilează ca o perioadă unică în care, în ciuda multiplelor provocări, România are şansa istorică să demareze proiecte şi reforme majore, să recupereze decalaje, să valorifice avantajele competitive actuale, dar şi să le pregătească pe cele viitoare", se arată într-un comunicat al AmCham remis marţi AGERPRES.
Incertitudinea cu privire la continuitatea afacerilor, evoluţia crizei sanitare, a crizei economice şi teama de eventuale schimbări de legislaţie sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă companiile la acest început de an, conform răspunsurilor exprimate de 155 de companii membre AmCham în cadrul unui sondaj despre impactul pandemiei efectuat în intervalul 15 decembrie 2020 - 20 ianuarie 2021.
"În condiţiile în care acestea sunt provocări globale care afectează toate economiile, considerăm că România se află într-o situaţie privilegiată din mai multe puncte de vedere: începutul unor noi mandate legislative şi executive menite să aducă stabilitate; începutul unei noi perioade de alocare a fondurilor europene în care România poate beneficia de sume record; suprapunerea priorităţilor Guvernului şi mediului de afaceri într-o proporţie considerabilă. Ne bucurăm să constatăm că multe dintre recomandările strategice din documentul AmCham - Priorităţi pentru România se regăsesc în Planul de Guvernare" a declarat Ionuţ Simion, preşedinte AmCham România.
Potrivit organizaţiei, prioritate comună este şi aderarea României la OCDE, de dorit până în anul 2025, obiectiv care necesită de asemenea eforturi intense din partea autorităţilor responsabile cu implementarea politicilor economice dar pentru care se poate conta pe o susţinere fermă din partea comunităţii de afaceri.
agerpres.ro