Un reputat medic cardiolog din Braşov a fost reţinut pentru o mită de zece mii de lei pentru o operaţie. Totul s-a aflat după ce poliţistul Marian Godină a publicat pe pagina sa de Facebook mesajul pe care l-a primit de la nepotul unei paciente. Bărbatul i-a dat medicului doar două mii de lei şi restul sumei i-a dat-o doctorului când Poliţia a organizat flagrantul. Medicul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru infracţiunea de mită.
Prinderea în flagrant a medicului cardiolog braşovean Sorin Baloş s-a făcut după ce nepotul pacientei care trebuia operată a urmat sfatul poliţistului Marian Godină. El îi scrisese acestuia pe Facebook despre faptul că
Domnul chirurg care a făcut operaţia i-a cerut mătuşii mele o sumă destul de considerabilă, 10.000 de lei
(pentru personalul participant la operaţie). (…) de teamă, vărul meu, a luat legătura cu domnul doctor şi i-a dat o
parte din bani, 2.000 de lei, spunându-i că ulterior îi va da şi restul banilor. Dacă m-ai putea ajuta cu un sfat sau o
părere, aş fi recunoscător. - suna mesajul primit de Marian Godina, care imediat l-a pus pe barbat in contact cu colegii lui.
I-am dat un număr de telefon la care să sune şi i-am zis să nu cumva să dea înapoi şi să aibă încredere. Nu a
dat, iar azi s-a dus să dea bănuţii domnului doctor. Pe hol aşteptau câţiva "pacienţi" care au intrat în cabinet
nepoftiţi, imediat după tranzacţie. Acum, bănuiesc că cineva nu va face nani acasă în noaptea asta. - a scris Godina pe pagina sa de FACEBOOK
În urma flagrantului, medicul Sorin Baloş a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar procurorii vor propune arestarea lui pentru 30 de zile. Sorin Baloş este medic primar chirurgie cardiovasculară şi doctor în ştiinţe medicale. El este unul dintre puţinii chirurgi din lume care a realizat o operaţie de revascularizare a picioarelor unui pacient. Operaţia făcută de Baloş, împreună cu un medic din Covasna, în martie, la Spitalul din Sfântu
Gheorghe, este a treia de acest fel din România şi cea cu numărul 51 în lume.