Reprezentanţii TikTok, audiaţi săptămâna viitoare în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Reprezentanţii TikTok, audiaţi săptămâna viitoare în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi marţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat joi eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializare a primului tur al alegerilor prezidenţiale din România, scrie Profit.ro.

"Mediul digital trebuie să fie unul sigur, lipsit de manipulări şi ingerinţe care să afecteze discursul civic şi procesele democratice. În urma intervenţiei mele de ieri (miercuri - n.r.) în Parlamentul European, Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor (IMCO) a decis să organizeze marţi, 3 decembrie, o audiere oficială cu reprezentanţii TikTok. Tema va fi 'Îndeplinirea obligaţiilor TikTok prevăzute în Directiva Serviciilor Digitale (DSA) în contextul ultimelor evoluţii"', a transmis Dan Nica pe pagina sa de Facebook.

"Directiva Serviciilor Digitale obligă platformele mari să evalueze riscurile sistemice şi să le gestioneze responsabil, astfel încât procesele electorale şi discursul civic să fie protejate. Această audiere este un pas important spre transparenţă şi responsabilitate, un moment în care putem spera la măsuri clare care să protejeze democraţia în România şi în Europa. Un lucru este foarte clar: democraţia nu trebuie să fie niciodată de vânzare!", a adăugat el.

Dan Nica, liderul delegaţiei PSD în PE, a solicitat, miercuri, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi Colegiului Comisarilor să ofere răspunsuri referitoare la "entităţile străine" care "s-au amestecat" în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România.

Joi, în conferinţa de presă zilnică de la Bruxelles, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor, că vineri va avea loc o "masă rotundă" între autorităţile române şi reprezentanţii TikTok, organizată de executivul comunitar, "dată fiind situaţia actuală din România".

El a mai precizat că la întâlnire au fost invitate şi alte platforme şi că este un "exerciţiu obişnuit" înainte de alegeri. "Este o practică obişnuită pe care tindem să o facem în cadrul Directivei Serviciilor Digitale, pentru că alegerile corecte şi libere sunt centrul democraţiilor noastre", a adăugat purtătorul de cuvânt.

România a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigaţie formală asupra TikTok, platformă de socializare cu acţionariat chinez, în baza regulilor comunitare privind social media.

Joi, reprezentanţii TikTok au spus că, până în prezent, nu au fost găsite dovezi ale unei "operaţiuni de influenţă ascunsă" pe platformă, în ultimele săptămâni, legate de alegerile prezidenţiale din România şi nici dovezi de influenţă străină.

Afla mai multe despreparlamentul europeantiktok
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: