Recorduri de temperatură în ianuarie. România a traversat cea mai calduroasă dimineaţă de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani

Recorduri de temperatură în ianuarie. România a traversat cea mai calduroasă dimineaţă de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani

România a traversat cea mai calduroasă dimineaţă de 8 ianuarie din ultimii aproximativ 65 de ani, anunţă ANM. Potrivit datelor, s-au înregistrat recorduri termice la 37 staţii meteo din ţară.

Dacă în anii trecuţi începutul lunii ianuarie venea cu temperaturi negative peste zi sau chiar cu ger, anul acesta România se confruntă cu temperaturi record. Maximele depăşesc cu mai mult de 10 grade normalul perioadei. Dimineaţă, în Bucureşti, la staţia Afumaţi, temperatura a ajuns la 5 grade Celsius, depăşind recordul anterior de 3,5 grade.

Pe 7 ianuarie, 10 staţii meteo ANM au înregistrat temperaturi maxime record, inclusiv în Capitală. La staţia Afumaţi din Bucureşti, temperatura a ajuns la 15,2 grade Celsius, depăşind recordul precedent de 13,7 grade.

Se strică vremea spre weekend

Vremea caldă va ţine până spre sfârşitul săptămânii. Se răceşte treptat începând de vineri, iar sâmbătă temperaturile vor scădea cu 10-12 grade faţă de valorile actuale. Sâmbătă, duminică şi la începutul săptămânii viitoare, ne aşteptăm la temperaturi normale pentru această perioadă. În mod normal, la începutul lunii ianuarie, temperaturile nocturne ar trebui să fie între -10 şi -12 grade în regiunile de câmpie, iar maximele între -4 si 4 grade.

De asemenea, este posibil ca precipitaţiile să se transforme în ninsoare în anumite zone, în special în regiunile montane şi estul ţării.
 

Afla mai multe desprevrememeteorecordtemperaturi
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt