Cântăreţul de muzică rap DMX a murit, vineri, la o săptămână după ce a suferit un atac de cord, relatează Business Insider.
Muzicianul în vârstă de 50 de ani, pe numele său real Earl Simmons, a fost dus la spital şi internat într-o secţie de terapie intensivă după ce a suferit un atac de cord în data de 2 aprilie. Acesta s-ar fi produs din cauza unei supradoze, conform presei americane.
De sâmbătă, artistul era ventilat artificial şi s-ar fi aflat într-o „stare vegetativă” cu activitate cerebrală minimă.
Pe numele său real Earl Simmons, rapperul american a avut multe probleme cu substanţele interzise şi a fost internat de câteva ori în clinici de reabilitare. În 2016, el a mai trecut printr-un eveniment similar, când a încetat să mai respire şi a fost resuscitat într-o parcare.