Rapid a pierdut meciul cu Sepsi, scor 1-0, luni seară, iar conducerea giuleştenilor a decis să-l demită pe antrenorul Cristiano Bergodi după ce formaţia din Giuleşti a ajuns pe poziţia a cincea în Superligă.
Informaţia a fost confirmată oficial pe reţelele de socializare, după o şedinţă maraton care a avut loc marţi. De asemenea, clubul giuleştean a comunicat că echipa va fi pregătită de Bogdan Lobonţ, Adrian Iencsi şi Ciprian Niţă.
”FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.
În urma acestor rezultate, Rapid a coborât pe poziţia a cincea, la un singur punct în faţa lui Sepsi OSK, ultima din Play-Off.
În vârstă de 59 de ani, Cristiano Bergodi a venit la începutul sezonului, stând pe banca Rapidului în 37 de meciuri, ce s-au încheiat cu 16 victorii, 12 egaluri şi 9 înfrângeri.
De asemenea, în Giuleşti nu vor continua Luigi Ciarlantini, antrenorul secund, şi Ionel Colonel, preparatorul fizic, ambii făcând parte din staff-ul lui Bergodi.
Le mulţumim celor trei pentru momentele frumoase şi le urăm mult succes în continuare! Interimatul va fi asigurat de Bogdan Lobonţ, alături de Adrian Iencsi şi Ciprian Niţă”, este comunicatul postat de Rapid.