Fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că puţini îşi doresc să conducă o Direcţie de Sănătate Publică (DSP), din cauza salariului scăzut, de cel mult 7.000 de lei. „Şi atunci niciun medic, care are salariul dublu, nu se duce să fie director de direcţie sănătate publică. Şi noi avem la direcţia de sănătate publică tot felul de profesii. Avem avocaţi, adică jurişti, avem economişti, avem ingineri”, a declarat Rafila luni seară, la Medika TV.
El a reamintit că, în urmă cu peste 20 de ani, funcţia de director al DSP era rezervată medicilor. „Eu când am intrat în sistemul de sănătate publică, în 2001, era obligatoriu să fie medic directorul. (...) Acum procesul de selecţie este, de fapt, de contraselecţie, pentru că directorii câştigă mai puţin decât medicii pe care îi coordonează”, a spus fostul ministru.
Rafila a comentat şi propunerea actualului ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, privind reorganizarea DSP-urilor. El a explicat că România are două structuri: Direcţiile de Sănătate Publică, unde personalul este format din funcţionari publici, şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, cu specialişti în epidemiologie, igienă sau microbiologie.
„Am văzut că domnul ministru a lansat o idee de reorganizare a DSP. (...) Ar trebui să existe structuri de natură tehnică în care anumite servicii din DSP-uri să fie conectate cu un centru regional de sănătate publică şi să fie numai profesionişti”, a mai spus Alexandru Rafila.





