Protest de amploare în Capitală împotriva conducerii ANAR. Angajaţii reclamă politizarea funcţiilor şi reducerea drepturilor salariale

Protest de amploare în Capitală împotriva conducerii ANAR. Angajaţii reclamă politizarea funcţiilor şi reducerea drepturilor salariale

Angajaţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” protestează joi în Bucureşti, acuzând blocarea angajărilor şi reducerea drepturilor salariale. Acţiunea continuă la Ministerul Mediului, cu revendicări privind conducerea şi transparenţa instituţiei.

Angajaţii din cadrul Administraţia Naţională „Apele Române” au protestat joi în Bucureşti, în faţa sediului central, urmând o deplasare către Ministerul Mediului. Acţiunea a reunit sute de salariaţi nemulţumiţi de politicile de personal şi de lipsa dialogului instituţional.

Sindicaliştii reclamă blocarea angajărilor, suspendarea promovărilor şi diminuarea unor drepturi salariale pentru personalul operativ din intervenţii la inundaţii şi poluări. Ei susţin că negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă 2026–2028 au fost afectate de lipsa transparenţei şi de un dialog social insuficient cu autorităţile centrale.

Printre revendicări se numără transparenţa totală în negociere, deblocarea posturilor din structurile operative, protejarea veniturilor personalului din teren şi acordarea sporului pentru consemn la domiciliu, transmite Digi24.

De asemenea, protestatarii cer reducerea funcţiilor de conducere din sediul central, stoparea reorganizărilor fără fundament şi depolitizarea conducerii instituţiei, precum şi eliminarea influenţelor politice în decizii.

SMAR transmite că protestul din 14 mai reprezintă „un semnal clar că salariaţii din Apele Române nu mai acceptă decizii arbitrare, lipsă de transparenţă şi măsuri care afectează direct personalul ce menţine funcţional sistemul de gospodărire a apelor din România.

În situaţia în care revendicările noastre nu vor fi luate în considerare de către decidenţii politici, protestele vor continua, mergând până la oprirea activităţii în structurile teritoriale din Apele Române”.

Afla mai multe despreanarprotestangajati
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt