Furnizorii de gaze naturale sunt obligaţi din 29 ianuarie, în baza unui ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) elaborat în decembrie 2025 şi aflat şi acum în vigoare, să îşi informeze toţi clienţii, casnici şi non-casnici, că, de la 1 aprilie ia sfârşit actuala schemă de plafonare a preţurilor finale şi urmează să fie aplicate preţurile prevăzute de contractele de furnizare, scrie Profit.ro.
Numai că, în ceea ce îi priveşte pe consumatorii casnici, potrivit unui proiect recent de ordonanţă de urgenţă, lucrurile nu vor sta aşa, fiind pregătit un nou sistem de reglementare a preţurilor finale pentru populaţie, în baza căruia casnicii ar urma să plătească preţuri pe kWh mai mici decât plafonul actual, de 0,31 lei/kWh, precum şi faţă de preţurile contractuale din prezent, în cazurile în care acestea sunt mai mari decât plafonul.
Mai exact, preţul final facturat de către furnizori consumatorilor casnici va fi valoarea cea mai mică dintre preţul contractual şi preţul final calculat pe bază de costuri prin metodologia propusă prin draftul de act normativ.
Aceasta prevede preţ angro reglementat al gazelor achiziţionate de furnizori de la producătorii interni pentru consumul casnicilor de 110 lei/kWh, mai mic decât cel actual, de 120 lei/MWh, menţinerea componentei de furnizare la 15 lei/MWh, precum şi păstrarea limitei actuale de includere în preţul final a dezechilibrelor, de cel mult 10% din contravaloarea gazelor livrate populaţiei.
Astfel că furnizorii sunt obligaţi ca, până pe 2 martie, să trimită gospodăriilor populaţiei informaţii care, cel mai probabil, se vor dovedi inexacte, de natură să creeze confuzie şi panică.
Problema a fost deja semnalată de Profit.ro.
Această obligaţie a fost introdusă în lipsa unui nou cadru legislativ care să stabilească ce se întâmplă după expirarea schemei de sprijin, iar devreme ce apariţia proiectului de ordonanţă schimbă situaţia, obligaţia furnizorilor de a transmite aceste informări ar putea fi eliminată, a declarat preşedintele ANRE, George Niculescu, la Digi24.
″Este o nouă ordonanţă de urgenţă, care practic setează un nou cadru pentru consumatorii casnici şi pentru producătorii de energie termică. Şi atunci, clienţii finali nu mai au nevoie să fie informaţi cu privire la terminarea schemei de plafonare-compensare. Aşa că vom reveni şi vom abroga ordinul″, a spus şeful ANRE.
Acesta a explicat că ordinul nu a fost retras până acum deoarece, până la apariţia proiectului de OUG, nu exista în mod formal un document care să arate clar ce urmează după 1 aprilie.
″Notificările furnizorilor se fac în baza Ordinului ANRE nr. 2/2026, care este legal, dar profund neinspirat în contextul actual. Această acţiune, absolut inutilă, va scoate din buzunarele romănilor până la 6 milioane de euro, dar va genera şi efecte economice şi sociale. (...) aceste notificări oficiale ale furnizorilor creează incertitudine în rândul populaţiei, presiune publică asupra furnizorilor, percepţia unor creşteri de facturi″, a declarat preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.
Acesta a explicat că transmiterea notificărilor presupune costuri operaţionale, de tipărire şi expediere, precum şi de administrare a bazelor de date, iar acestea, estimate de AEI la cica 6 milioane euro, sunt absorbite în structura de cost a furnizorilor şi, indirect, vor fi reflectate în preţuri.
″Consumatorul ajunge astfel să suporte costul administrativ al unei informări care nu are nici o valoare (...). Întrebarea care se impune: De ce se aruncă pe ”apa sâmbetei” 6 milioane de euro, care se vor lua din buzunarul consumatorilor? Situaţia actuală evidenţiază o problemă de coordonare între Guvern (iniţiator de politică publică), Parlament (autoritate legislativă) şi ANRE (autoritate de reglementare). Rezultatul este un mesaj public fragmentat, în care declaraţiile şi reglementările nu sunt aliniate. (...)
Ordinul ANRE nr. 2/2026 este un act legal, dar emis într-un context instituţional insuficient corelat. Problema nu este existenţa obligatorie de informare, ci absenţa unei sincronizări între toate politicile şi cadrul normativ efectiv. În lipsa unei intervenţii legislative rapide şi clare, responsabilitatea pentru incertitudinea creată va fi percepută ca fiind distribuită între toate instituţiile implicate. Transparenţa juridică este necesară. Dar la fel de necesară este coerenţa decizională″, a mai arătat preşedintele AEI.






