Vladimir Putin, prima declaraţie despre drona căzută la Galaţi: „Să ne trimită resturile”

Vladimir Putin, prima declaraţie despre drona căzută la Galaţi: „Să ne trimită resturile”

Preşedintele rus Vladimir Putin a reacţionat după explozia dronei care a lovit un bloc din Galaţi şi a sugerat că aparatul de zbor ar putea să nu fi aparţinut Rusiei. Liderul de la Kremlin a cerut autorităţilor române să transmită resturile dronei către Moscova pentru desfăşurarea unei anchete proprii.

Vladimir Putin a declarat că nu poate confirma provenienţa dronei care s-a prăbuşit într-un bloc de locuinţe din Galaţi şi a sugerat că aceasta ar fi putut aparţine Ucrainei, potrivit Reuters.

„Nu ştiu ce fel de dronă a explodat în România. Să ne trimită resturile”, a afirmat liderul rus, citat de Kyiv Post, precizând că Moscova doreşte să efectueze propria investigaţie asupra incidentului.

Reacţia Kremlinului vine după ce preşedintele Nicuşor Dan a declarat, la finalul şedinţei CSAT, că drona implicată era un aparat rusesc de tip Geran-2, care ar fi deviat de la traseu în timpul unui atac asupra Ucrainei şi a intrat pe teritoriul României.

Şeful statului român a subliniat că „întreaga responsabilitate aparţine Rusiei” şi a anunţat măsuri diplomatice împotriva Moscovei, inclusiv declararea consulului general al Federaţiei Ruse de la Constanţa drept persona non grata şi închiderea consulatului rus din oraş.

În urma incidentului, NATO a condamnat comportamentul Rusiei şi a transmis că va apăra „fiecare centimetru” din teritoriul statelor aliate, poziţie susţinută şi de mai multe state occidentale, printre care SUA, Franţa şi Germania.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI