Preţurile petrolului au urcat luni cu peste 3%, a cincea sesiune de creştere consecutivă, pe fondul temerilor privind escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, ceea ce ar putea afecta livrările de ţiţei, transmite Agerpres.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut cu 2,64 dolari, la 82,30 dolari, în timp ce la bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ''light sweet crude'' a urcat cu 3,22 dolari, la 80,06 dolari.
În timp ce SUA cred că săptămâna aceasta ar putea avea loc un atac al Iranului asupra Israelului, există indicii că cererea ar putea afectată, ceea ce a determinat Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) să înrăutăţească estimarea privind creşterea cererii globale de petrol în 2024, citând datele mai slabe decât se aştepta din primul semestru şi aşteptările mai reduse din China.
În raportul său lunar, OPEC a informat că se aşteaptă ca pe plan global cererea de petrol să urce cu 2,11 milioane de barili pe zi (bpd) în 2024 (faţă de un nivel de 2,25 previzionat luna trecută), şi cu 1,78 milioane bpd în 2025 (de la 1,85 milioane bpd în iulie).
"Pieţele sunt din ce în ce mai îngrijorate de extinderea conflictului din Orientul Mijlociu, ceea ce ar putea determina Israelul să vizeze petrolul iranian, fiind afectată şi producţia de ţiţei a altor state din zonă, inclusiv Irak", a avertizat John Kilduff, de la compania Again Capital LLC.
"Preţul este susţinut de datele economice peste aşteptări din SUA, care au atenuat temerile privind o recesiune în SUA", a apreciat Tony Sycamore, analist la IG.