Senatorul AUR Cristian Vântu atrage atenţia Guvernului interimar că riscă să provoace o nouă emigrare în masă a personalului medical prin promovarea unei legi a salarizării contestate de angajaţii din sistemul sanitar.
Potrivit acestuia, proiectul în forma actuală trebuie retras urgent, presiunile asupra celor care protestează trebuie să înceteze, iar dialogurile cu reprezentanţii profesioniştilor din sănătate trebuie reluate.
„Solicit Guvernului interimar să renunţe la ameninţarea şi şantajarea personalului medical care a decis să protesteze prin grevă şi să retragă imediat proiectul Legii salarizării în forma actuală.
Cu personalul medical nu se negociază prin presiune şi şantaj. Sunt printre cei mai căutaţi profesionişti de pe piaţa internaţională a muncii, iar statul ar trebui să se bucure că aceştia mai doresc să lucreze în România, în condiţiile în care, şi înainte de legea propusă de Guvern, veniturile erau mult sub nivelul celor din statele occidentale. La fel şi condiţiile de muncă.
Ilie Bolojan trebuie să înţeleagă că apartenenţa României la Uniunea Europeană nu înseamnă doar deschiderea pieţei româneşti pentru marile companii occidentale. Înseamnă şi deschiderea pieţei muncii din statele europene pentru angajaţii români, care nu sunt sclavii domniei sale.
Între 2010 şi 2020, ca evaluator pentru General Medical Council, am intervievat şi evaluat anual sute de medici români care lucrau în Marea Britanie. Cunosc motivele pentru care au plecat şi dificultatea cu care pot fi convinşi să revină. Eu însumi am fost unul dintre aceştia.
Situaţia este identică în cazul asistenţilor medicali. Clinicile importante din Londra, inclusiv cele de pe Harley Street, sunt pline de asistente românce, mult mai bine plătite şi mai respectate decât acasă. La fel se întâmplă în Germania, Franţa şi alte ţări europene.
După creşterea veniturilor din sănătate din 2018, o parte dintre medicii şi asistenţii români s-au întors treptat acasă. Acum riscăm să-i pierdem din nou.
Solicit Guvernului interimar:
- retragerea proiectului Legii salarizării în forma actuală;
- garantarea menţinerii venitului total al angajaţilor din sănătate;
- reluarea imediată a negocierilor cu organizaţiile sindicale şi profesionale;
- elaborarea unei legi care să reflecte riscul, responsabilitatea şi condiţiile reale de muncă.
Guvernul interimar trebuie să renunţe la confruntarea cu personalul medical, pe care nu are cum să o câştige.
Nu medicii şi asistentele vor suferi. Ei vor pleca. Va suferi poporul român”, a declarat senatorul AUR, Cristian Vântu.







