Preşedintele francez Emmanuel Macron a reafirmat sâmbătă sprijinul guvernului său pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), în ajunul Consiliului European din 14 şi 15 decembrie, care va aborda atât această candidatură de aderare, cât şi pe cea a Ucrainei.
Într-o convorbire telefonică, Macron i-a transmis "deplinul său sprijin" pentru integrarea europeană preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, potrivit unui comunicat de presă difuzat de Palatul Elysee şi preluat de Agerpres.
"Şeful statului a lăudat, înainte de toate, numeroasele progrese ale Republicii Moldova în reforma sistemului judiciar, a sistemului economic şi a luptei împotriva corupţiei", se arată menţionează în comunicat.
Macron s-a declarat, de asemenea, "pe deplin dispus" să consolideze "cooperarea administrativă" între cele două ţări, punând "experţi detaşaţi la dispoziţia Republicii Moldova pentru a ajuta la impulsionarea reformelor în curs".
"În fine, (cei doi şefi de stat) s-au referit la relaţiile bilaterale excelente dintre Franţa şi R.Moldova, în special în domeniul economic, cultural şi al apărării", a detaliat Elysee.
În declaraţie se aminteşte, de asemenea, că în timpul ultimei preşedinţii franceze a Consiliului Uniunii Europene Macron a contribuit în mod semnificativ la obţinerea statutului de candidat la aderare a Republicii Moldova, în iunie 2022.