Premiile Gopo 2022. „Babardeala cu bucluc sau porno balamuc” a fost vedeta serii

Premiile Gopo 2022. „Babardeala cu bucluc sau porno balamuc” a fost vedeta serii

Gala Premiilor Gopo 2022 a adunat cele mai mari nume din industria cinematografiei româneşti şi au fost premiate filmele şi artiştii care s-au remarcat în acest an. Cel mai important eveniment dedicat cinematografiei româneşti a ajuns la cea de-a XVI-a ediţie şi a fost găzduit de Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Gala Premiilor Gopo 2022

Gala a fost prezentată pentru al doilea an consecutiv de actorul Adrian Nicolae şi a fost transmisă live pe VOYO, TIFF Unlimited şi premiilegopo.ro. Premiile au fost decernate în prezenţa a peste 900 de spectatori, iar atmosfera a fost în sine una de film. Marii actori au defilat pe covorul roşu, iar invitaţii au fost martorii unor momente memorabile. Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ au fost omagiaţi la Gala Gopo 2022 pentru întreaga lor carieră, lăsând o amprentă permanentă în industria filmului din România. O sală întreagă i-a aplaudat în picioare minute în şire, arătându-şi recunoştinţa pentru munca lor de-o viaţă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt