Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, miercuri seara, cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen , pentru a discuta despre situaţia de securitate în Ucraina şi gestionarea fluxului de refugiaţi din această ţară.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, vizita la Bucureşti a preşedintei Comisiei confirmă solidaritatea şi dorinţa CE de a susţine eforturile Romaniei.
"Premierul a prezentat perspectiva asupra situaţiei din Ucraina şi impactul umanitar al acesteia, condamnând agresiunea militară neprovocată, nejustificata şi ilegală a Rusiei asupra statului suveran vecin. Prim-ministrul a evidenţiat acţiunea Guvernului României alături de partenerii instituţionali şi non-guvernamentali în gestionarea refugiaţilor din Ucraina. Cu acest prilej, Nicolae Ciucă a marcat interesul pentru accesul la instrumentele europene destinate refugiaţilor", se arată în comunicat.
Totodată, şeful Guvernului a amintit şi necesitatea continuării sprijinului Comisiei Europene şi a partenerilor europeni pentru Republica Moldova.
Sursa: Agerpres