Pompierii buzoieni care se întorceau din Grecia au intervenit la un accident rutier petrecut în faţa lor

Pompierii buzoieni care se întorceau din Grecia au intervenit la un accident rutier petrecut în faţa lor

Pompierii buzoieni care au participat la stingerea incendiilor din Grecia au intervenit la un accident rutier produs în faţa lor, acordând primul ajutor unui motociclist rănit.

"Pe drumul spre casă, cei 10 pompieri buzoieni ce au acţionat pe teritoriul Greciei au dovedit încă o dată empatia faţă de semeni. Aflându-se în drum spre Buzău, în microbuzul de transport personal (...), obosiţi şi nerăbdători să-şi întâlnească familiile, au asistat la un accident rutier ce s-a petrecut chiar în faţa lor. Fără a sta pe gânduri, aceştia au oprit, s-au dat jos şi au dat dovada de profesionalism, ca la orice intervenţie la care participă", se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău.

Conform aceleiaşi surse, pompierii au amplasat microbuzul astfel încât sa blocheze sensul de mers pe care s-a produs accidentul, pentru a se proteja de alţi participanţi la trafic. Ulterior au început evaluarea victimei, un motociclist ce a intrat în coliziune cu un autoturism şi prezenta multiple trautisme la nivelul membrelor.

"Folosind rucsacul medical din dotare au acordat prim ajutor calificat victimei, păstrându-l totodată calm, până la sosirea ambulanţei SMURD a ISU Prahova. Noi, pompierii, suntem permanent într-o misiune nobilă, oriunde ne aflăm: salvarea celor aflaţi în nevoie", se mai menţionează în comunicat. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt