Dinamo şi "U" Cluj se vor întâlni, astăzi, de la ora 20:00, în etapa cu numărul 23 din Superligă. Meciul va fi în direct la Prima Sport 1 şi online pe PrimaPlay.ro.
Veşti proaste pentru Dinamo chiar înaintea derby-ului cu Universitatea Cluj! Unul dinre titularii „câinilor” s-a accidentat şi va lipsi o perioadă bună de timp de pe gazon.
Este vorba despre Dennis Politic, jucător ce a devenit indisponil încă de ieri, dar astăzi a participat alături de colegii săi la cantonamentul de la Săftica, pentru a efectua un nou control alături de staff-ul medical.
Fotbalistul în vârstă de 24 de ani s-a rupt şi va absenta arpoximativ o lună de pe teren, notează digisport.ro. Primul diagnostic primit de extrema stângă a trupei din Ştefan cel Mare din partea medicilor este de ruptură, însă acesta va mai efectua mai multe teste amănunţite pentru ca staff-ul medical să fie convins că acesta este verdictul final.
În cazul în care se va confirma faptul că Dennis Politic are ruptură, acesta va lipsi de pe gazon până la finalul lunii februarie, chiar înaintea penultimei etape din campionatul regular. Aceasta nu ar fi singura lovitură pe care jucătorul ar putea să o încaseze.
Mircea Lucescu a anunţat recent că Dennis Politic va fi convocat la echipa naţională pentru meciurile din luna martie care vor reprezenta debutul României la preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026. În cazul în care fotbalistul cotat la 1,2 milioane de euro de către site-urile de specialitate va lipsi atât de pe gazon, sunt şanse mici ca selecţionerul primei reprezentative să se mai bazeze pe serviciile lui.