Pilotul Dan Ştefănescu, decedat sâmbătă după ce s-a prăbuşit cu avionul în apropierea aerodomului din Strejnicu, avea peste 16.000 ore de zbor la activ, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN), într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
Conducerea MApN şi-a exprimat regretul cu privire la trecerea în nefiinţă a pilotului Dan Ştefănescu, aripa dreaptă a "Iacărilor Acrobaţi", transmiţând condoleanţe familiei şi celor ce l-au iubit.
"Dedicat zborului şi mândru să reprezinte România împreună cu echipa sa de acrobaţie, era nelipsit la show-urile aeriene (uneori chiar în formaţie cu piloţii militari de IAK-52), la evoluţiile aeriene de la Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naţionale sau la Monumentul Eroilor Aerului de Ziua Aviaţiei şi a Forţelor Aeriene, la survolurile dedicate comemorării aşilor aviaţiei române. Un moment remarcabil, prin care şi-a arătat nobleţea sufletească, a fost când i-a împlinit visul de a se afla iar la manşa unui as al aviaţiei de vânătoare din cel de-Al Doilea Război Mondial, generalul Ion Dobran, care atunci avea 99 de ani, într-un zbor de la Bucureşti la aerodromul Băneşti în 2018. Dan Ştefănescu, cu peste 16.000 ore de zbor la activ în calitate de pilot comandant şi instructor de zbor pe aeronava Boeing 737, iubitor al acrobaţiei, a dus numele aviaţiei române la competiţii internaţionale, ca membru al Lotului Naţional de Acrobaţie, Campion naţional de acrobaţie şi aterizare la punct fix, Maestru al sportului la zbor cu motor.
Zbor lin către escadrila din ceruri!", se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a MApN.
Ancheta în cazul avionului de acrobaţie care s-a prăbuşit sâmbătă, la Strejnicu, evenimentul soldându-se cu decesul pilotului Dan Ştefănescu, a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, fiind efectuată împreună cu poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Conform sursei citate, avionul marca Suhoi 31 era pilotat de un bărbat în vârstă de 55 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti.
Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că pilotul este Dan Ştefănescu, membru al grupului Iacării Acrobaţi.
Sursa: Agerpres