Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a reacţionat la anunţul lui George Simion că nu va participa la consultările de la Cotroceni. Peiu a spus că va merge la discuţii alături de colegii săi şi a susţinut că a aflat despre decizia liderului AUR din timpul emisiunii.
Petrişor Peiu s-a declarat surprins, luni, la Antena 3 CNN, de faptul că George Simion a anunţat că nu va participa la consultările convocate de preşedintele Nicuşor Dan. Liderul senatorilor AUR a precizat că el va fi prezent la discuţii împreună cu colegii săi.
„Nu ştiu de ce nu merge Simion. Mie nu îmi spusese, nu ştiam că a postat asta. Am avut activitate cu senatorii până acum, habar n-aveam. Nu mi-a spus dânsul, de unde era să ştiu? Am aflat de la dumneavoastră”, a spus Peiu.
Senatorul AUR a susţinut că absenţa lui Simion nu are „vreo semnificaţie” şi a criticat, în acelaşi timp, acţiunile preşedintelui Nicuşor Dan.
Peiu a afirmat că şeful statului „nu vrea să îşi înţeleagă atribuţiile constituţionale” şi că ar face abuzuri împotriva regulilor constituţionale şi a democraţiei.
Întrebat dacă îl consideră pe Nicuşor Dan un „uzurpator”, la fel ca George Simion, Petrişor Peiu a evitat să folosească această etichetă.
„Nu ştiu să pun eu astfel de etichete, nu sunt specialist în zona juridică”, a răspuns el.
„Ce importanţă are ce părere am eu? Eu am anunţat că merg la aceste consultări împreună cu colegii mei. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu ce face Nicuşor Dan”, a continuat Peiu.
George Simion anunţase, luni dimineaţă, că nu va merge la Cotroceni pentru consultări. Delegaţia AUR care participă la discuţii are mandat să ceară declanşarea alegerilor anticipate şi oprirea „spectacolului cătuşelor”.
Consultările au loc după ce Siegfried Mureşan, al treilea premier desemnat în ultimele cinci luni, nu a obţinut voturile necesare pentru învestirea Guvernului.







